Municipiul Tulcea intră în scenariul verde, iar elevii vor putea, de luni, să se întoarcă în unităţile de învăţământ. Hotărârea a fost luată vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Tulcea, ca urmare a scăderii la 0,83 a ratei incidenţei cumulate la 1.000 de locuitori.

Toţi elevii din municipiu se vor întoarce la şcoală, mai puţin o clasă de preşcolari de la Şcoala Gimnazială „Ioan Neniţescu”, unde a fost confirmat un caz de coronavirus, aceştia intrând în online de ieri.

„În municipiu activitatea se va derula faţă-n faţă. Două dintre unităţile şcolare sunt în scenariul galben, iar două în roşu. A fost confirmat un caz de COVID la Şcoala Gimnazială <<Ioan Neniţescu>> şi, începând de astăzi, 23 preşcolari sunt în online, alături de doamna educatoare, timp de 14 zile”, ne-a declarat inspectorul şcolar general, Viorica Pavel.

În scenariul galben de funcţionare au rămas elevii de la Şcoala Gimnazială Chilia Veche, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Grindu, iar în roşu cei de la Şcoala Gimnazială Horia şi Grădiniţa cu Program Normal Lăstuni.