Anul acesta costul întreţinerii unui bătrân într-un azil din Tulcea a crescut în medie cu 10%.

Potrivit directorului Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Tulcea, Teodosie Marinov, cauza scumpirilor o reprezintă diminuarea numărului de bătrâni, dar şi creşterea preţurilor.

„Cauza scumpirii a fost diminuarea numărului de bătrâni din centru, pentru că noi îl calculăm la nivelul anului precedent. Acest calcul se face după cheltuielile anului trecut. Diminuarea numărului de beneficiari din centru a dus automat la împărţirea cheltuielilor. Cheltuielile de masă scad, dar cu salariile nu, când sunt cu 20 de bătrâni mai puţin în centru, de exemplu. Faptul că s-a împărţit la mai puţini bătrâni decât anul trecut a dus la mărirea cheltuielii per asistat. Este foarte probabil ca anul viitor să scadă din nou, prin creşterea numărului de asistaţi. Aici este un efect de bumerang, pentru că dacă cresc costurile doritorii vor fi mai puţini”, ne-a declarat directorul DGASPC Tulcea, Teodosie Marinov.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.