Primarul municipiului Ştefan Ilie susţine desfiinţarea Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP), deoarece nu a realizat până în prezent un inventar al domeniului public şi privat, iar din această cauză proprietăţile publice nu sunt cadastrate şi nu se pot dezvolta. Declaraţia a fost făcută în timpul ultimei şedinţe de Consiliu Local, atunci când le-a transmis celor care se plâng de volumul mare de muncă să îşi dea demisia.
„DIAP-ul este o structură pe care aş vrea să o desfiinţez şi sper să reuşesc. Baza pentru care a fost înfiinţat, de a face un inventar, nu l-a mai făcut din 2007 sau 2008. A fost un efort de muncă, iar cam jumătate dintre ei vor să plece. Dacă este cineva de aici care vrea să plece să nu mai spună <<eu plec>>, ci să prezinte demisia. Alţi oameni, societăţi şi instituţii abia ne aşteaptă să ne ducem să lucrăm acolo. Treaba care mi-a ajuns la urechi, că nu mai pot rezista stresului şi că vreau să îmi dau demisia, vă rog să o faceţi cât mai curând ca să scăpaţi de stres. Nu pot să îmi dau seama cum de nu a fost închisă primăria până acum, pentru că a nu evalua bunurile şi a le lăsa să ajungă la zero prin efectul legii este un lucru grav, ca să nu îi spun penal. Curtea de Conturi avea datoria de a penaliza. Acum noi trebuie să facem evaluarea care trebuia realizată o dată la trei ani de zile. Foarte multe bunuri au valoarea zero şi vom face o verificare să vedem dacă s-a omis. Noi vorbim de proiecte şi investiţii fără a avea inventar. Până şi cea mai mică localitate, Valea Teilor, are inventar, iar noi nu avem, deşi avem o structură care îl administrează”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Edilul a mai spus faptul că unii şi-au asumat funcţii la care nu se pricep.
„Acum o lună şi jumătate am spus să se pregătească inventarul, iar sutele de hârtii care au venit într-un timp scurt nu au putut fi încă parcurse. Unii şi-au asumat nişte funcţii în locuri unde nu aveau competenţă. Îmi asum o funcţie de magazioner, la care mă pricep, şi nu o vreau pe aia de director, care presupune administrarea domeniului public şi privat”, a precizat Ştefan Ilie.
Consilierul local PSD Andaluzia Luca a susţinut faptul că nu trebuie desfiinţată o direcţie, ci schimbaţi nişte factori de decizie.
„Pe perioada mandatului de viceprimar am avut în coordonare activitatea DIAP-ului, iar problemele acestea nu sunt de acum. Nu ştiu dacă este foarte corect să dăm vina pe toţi cei care sunt angajaţi ai DIAP. Tot aparatul care a făcut parte din primărie, Consiliu Local nu ştiu dacă au închis ochii sau au fost constrânşi de fostul primar să facă sau nu ceva. Vina ne aparţine tuturor. Este adevărat că a durat aproape doi ani de zile, ca abia anul trecut să reuşim să obţinem prin licitaţie o firmă care să se ocupe de inventarierea domeniului public şi privat. Nu am fost niciodată prietena domnului director Florenţiu şi am avut discuţii pe această temă. Poate că nu trebuie desfiinţată o direcţie, ci schimbaţi nişte factori de decizie”, a spus Andaluzia Luca.
Încă de la preluarea mandatului, primarul Ştefan Ilie s-a declarat nemulţumit de modul în care angajaţii societăţilor din subordinea Primăriei şi a unor direcţii care aparţin instituţiei publice îşi fac treaba.