Nouă atleţi legitimaţi la ACS Atletic Delta Chilia Veche au participat weekend-ul trecut la Cupa Micul Atlet, destinat copiilor între 8 şi 12 ani, concurs de nivel naţional desfăşurat la Bacău. Doi dintre ei au reuşit să se claseze pe podium. Este vorba despre Rebeca Simioncencu care a concurat la categoria de Copii 2 şi a obţinut locul al II-lea la proba de aruncare a greutăţii de 1 kg, cu o aruncare de 9,36 metri şi tot medalie de argint la proba de 1.500 m, obţinând un record personal de 5 minute şi 51 de secunde. De asemenea, tot pe locul II, la o altă categorie de vârstă a ieşit şi Alexandru Brailovschi la proba de 1.500 m, cu un timp de 5 minute şi 15 secunde.
„A fost primul concurs după un an de zile pentru cei mici. Deoarece nu au mai fost competiţii pentru aceştia, toată lumea a dorit să-şi aducă copiii pentru a-i verifica sau pentru a le arata cum se desfăşoară un concurs. Au fost peste 500 de copii la această competiţie. Rebeca Simioncencu a obţinut locul II la greutate de1 kg. Ea a concurat la o categorie superioară, fiind Copil 3, a alergat cu fetiţele de la Copii 2. Aici şi-a făcut record personal. Nu a participat la niciun concurs până acum, dar cu toate acestea a făcut o figură bună. Ea este dăruită atletismului. Şi Alexandru Brailovschi a venit pe locul II la 1.500 metri. Ceilalţi copii sunt la prima lor competiţie, de abia s-au acomodat cu sala. Ei nu au avut până acum niciun concurs. Eu sunt mulţumit de ei, la prima lor competiţie. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că intrarea într-o sală de atletism s-a simţit, noi neavând una la Chilia. A fost bucuria copiilor de a se reîntâlni, de a socializa. Atâta bucurie, după atâţia ani de zile nu am văzut la un concurs de copii”, ne-a declarat antrenorul ACS Atletic Delta Chilia Veche, Sandu Nicolae.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.