Dispar sporurile de condiţii vătămătoare din primărie.

Aproape 55% din bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Tulcea pe anul 2021 va fi alocat investiţiilor, fiind pentru prima dată când se alocă fonduri mai mari pe infrastructură, decât pe cheltuieli de funcţionare, potrivit primarului Ştefan Ilie.

„Pentru prima dată în istoria bugetului municipiului, cea mai mare parte din buget, aproape 55%, este dedicată investiţiilor, depăşind cheltuielile de funcţionare. Restul de 45% nu înseamnă doar cheltuieli salariale sau subvenţii, ci şi reparaţii curente, bani acordaţi către fiecare şcoală din municipiu, subvenţii ale diferitelor instituţii, deşeuri, lucrări ale DIAP, Servicii Publice, Transport. Nu sunt foarte mulţumit de buget şi aş fi vrut mai multe fonduri pentru că mai sunt încă instituţii care grevează bugetul local. Anul viitor vom avea un buget şi mai bun, pentru că vom produce dezvoltare”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Printre cele mai importante investiţii se află proiectul de amenajare a sistemului de preluare a apelor pluviale, extinderea gazului metan şi realizarea unui gravity park.

„Avem investiţii în curs, dar şi noi. Una dintre cele mai importante este cea a apelor meteorice cu care începem şi care se află în procedură de licitaţie, dar şi realizarea unor studii şi proiecte pentru străzi, pornind de la instalaţiile de apă-canalizare, introducerea cablurilor de telefonie sau curent electric prin subteran. O altă investiţie importantă este realizarea studiilor pentru extinderea gazului metan în municipiu, mai ales în zonele de case. De asemenea, reali-zarea unui gravity park, pentru tinerii ca practică sporturi noi”, a precizat Ştefan Ilie.

Tot la capitolul investiţii mai sunt prevăzute trei concursuri de soluţii pentru zona Isaccei-Faleză cu strada Portului, Bididia şi cariera de piatră.

„Mai avem bani la investiţii şi pentru cererile de finanţare pe care le vom depune pe programele operaţionale, dar şi pe programul naţional de rezilienţă pentru proiecte mari cum ar fi canalul Ivan Patzaichin sau centrul Bididia. Avem şi o bugetare participativă în sensul că vom organiza trei concursuri de soluţii pentru zona Isaccei-Faleză cu strada Portului, Bididia şi cariera de piatră, la care vom invita proiectanţi să depună soluţii pentru cum vor dori să arate aceste investiţii”, a mai spus Ştefan Ilie.

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Tulcea pe anul 2021 se află în dezbatere publică până pe data de 19 martie. Anul acesta sunt estimate venituri de peste 274.000.000 lei şi cheltuieli de peste 299.000.000 lei.

Fără sporul de 15%, începând din luna iulie

Angajaţii din cadrul Primăriei municipiului Tulcea nu vor mai beneficia din luna iulie a acestui an de sporul de 15% pentru condiţii de muncă vătămătoare, potrivit city managerului Nicolae Bibu.

„Iunie este ultima lună de acordare a sporului de condiţii vătămătoare de muncă”, a precizat Nicolae Bibu.

În prezent, în Primăria Tulcea, toţi angajaţii primesc un spor de 15% pentru condiţii de muncă vătămătoare, vouchere de vacanţă, dar şi indemnizaţie de hrană.