Municipiul Tulcea ar putea fi conectat la drumul „Dobrogea Expres” – Brăila Pod – Constanţa, discuţii în acest sens având loc marţi între primarul Ştefan Ilie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infra-structurii şi cei ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Împreună cu deputatul George Şişcu, am fost la Ministerul Transporturilor pentru a susţine conectarea oraşului nostru la drumul <<Dobrogea Expres>>. Vrem ca Tulcea să se afle pe traseul acestui drum prin realizarea unor bretele de legătură, care vor forma o centură corespunzătoare dezvoltării viitoare a municipiului şi a zonelor aferente. Propunerile noastre au fost bine primite şi am convingerea că vor fi puse în practică”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Astfel, edilul susţine realizarea unei centuri  în faţa drumului expres, o modificare a drumului care se uneşte cu strada Barajului, dar şi mai multe bretele care să intre în oraş şi în jurul acestuia înspre Somova şi Agighiol.

La întâlnire a participat şi deputatul PNL George Şişcu.

„Am discutat despre proiectele celor două drumuri expres care vor lega municipiul Tulcea de podul de peste Dunăre, precum şi de portul Constanţa şi litoralul Mării Negre. Sper că discuţiile purtate se vor concretiza într-o conexiune mult mai bună a municipiului şi a zonelor adiacente acestuia, asigurând toate premisele unei dezvoltări durabile în judeţul nostru”, a transmis George Şişcu.

Drumul „Dobrogea Expres” va face legătura între localităţile Constanţa – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila.

În luna ianuarie a avut loc o întâlnire de lucru în format online cu privire la proiectarea drumurilor expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi) şi Constanţa – Tulcea. Întâlnirea a fost iniţiată de beneficiarul acestor investiţii, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care are în derulare contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, respectiv a proiectului tehnic pentru cele două drumuri expres, fiind invitate autorităţile şi instituţiile teritoriale implicate în procesul de aprobare şi avizare a proiectelor.

În cadrul întâlnirii s-au prezentat variantele alternative de traseu ale drumurilor expres pentru a fi semnalate orice probleme sau constrângeri pe care proiectanţii Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA (pentru drum expres Tulcea-Cataloi) şi Asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania SA (pentru drum expres Constanţa-Tulcea) trebuie să le aibă în vedere în faza de proiectare pentru alegerea alternativei optime de traseu.