În judeţul Tulcea nu au fost livrate doze de vaccin produs de AstraZeneca din lotul (ABV2856) pentru care s-au semnalat probleme în Italia şi a cărui utilizare a fost suspendată în România de joi seară, la fel ca în alte state ale Uniunii Europene, ca măsură de precauţie după semnalarea unor reacţii adverse manifestate la sistemul circulator.
Vaccinul AstraZeneca din lotul ABV2856 a stârnit controverse la nivel european după ce în Italia au fost raportate, după utilizarea unor doze din acest lot, manifestări tromboemolitice (probleme de coagulare a sângelui), această ţară întrerupând administrarea serului, la fel cum au făcut ulterior alte nouă state.
În judeţul Tulcea, până pe 10 martie, cu vaccin AstraZeneca s-au vaccinat 2337 persoane.
Potrivit unei hotărâri aprobate ieri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, încă patru unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea vor intra de luni în scenariul roşu. Este vorba despre Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” I. C. Brătianu, Liceul Tehnologic Topolog, Şcoala Gimnazială Făgăraşu Nou şi Grădiniţa cu Program Normal Luminiţa. Acestea se adaugă Şcolii primare Sâmbăta Nouă, care este în scenariul roşu din data de 5 martie.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.