Primăria Tulcea intenţionează să-i susţină financiar pe proprietarii clădirilor de patrimoniu care doresc să reabiliteze imobilele, dar nu au fonduri suficiente, potrivit primarului Ştefan Ilie.
În municipiu sunt 15 proprietari, persoane fizice sau juridice, care ar putea beneficia de sprijinul municipalităţii, cu sume cuprinse între 50.000-100.000 de euro din valoarea totală a proiectului de reabilitare, în baza unei hotărâri de Guvern din anul 2003.
„Lucrăm la un nou regulament pentru care am avut întâlniri cu cei de la Comisia de Cultură şi Urbanism. Ne vom întâlni şi cu proprietarii pentru a vedea dacă sunt de acord cu ce propunem noi. Conform unei hotărâri de Guvern din anul 2003, putem să îi sprijinim cu condiţia ca aceştia să dorească să investească în aceste imobile. Este vorba de 10-12 clădiri de patrimoniu. Din valoarea totală a proiectului, primăria va acorda o anumită sumă, care sperăm să fie de 50.000-100.000 de euro pe imobil, în funcţie de starea tehnică”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
La nivelul municipiului, se află 35 de imobile de patrimoniu aflate în domeniul privat, privat culte, domeniul public al municipiului, domeniul public al judeţului şi al statului.
Dintre acestea, un număr de 15 imobile au proprietari persoane fizice sau juridice.
Conform listei transmise de Direcţia Judeţeană de Cultură, imobilele sunt o casă aflată pe strada 14 Noiembrie, fostul Consulat austriac şi fostul sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară, aflate pe strada 9 Mai, trei case aflate pe străzile Buna Vestire, Decebal şi Gavrilov Corneliu, fosta fabrică de mezeluri „Teodorof” şi casa „Cireşica”, aflate pe strada Gloriei, două case de pe strada Mircea Vodă, Casa Lichiardopol şi Casa Motomancea de pe strada Progresului, fostul sediu al Administraţiei Pescăriei Statului din Piaţa Republicii, dar şi clădirea Camerei de Comerţ şi Industrie şi o altă casă, aflate pe strada Victoriei.
În domeniul public al municipiului se află fosta Jandarmerie turcească, o casă, Liceul „Spiru Haret”, fostul Notariat de stat, Casa Adolfov, aflate pe strada 14 Noiembrie, dar şi Monumentul Independenţei şi Bustul lui Spiru Haret.
Proprietarii clădirilor abandonate pot fi impozitaţi cu 500%, dacă nu reabilitează imobilele
Un număr de 11 clădiri din municipiu, aflate în stare avansată de degradare, au fost supraimpozitate de Primăria Tulcea în ultimii trei ani. Procedurile au fost aplicate prin hotărâri de Consiliu Local, urmând ca şi anul acesta să fie pregătit un nou lot.
„Mai avem nişte mijloace coercitive, dar nu vrem să ajungem să impozităm cu 500% aceste clădiri, ci vrem să-i sprijinim pe proprietari să le reabiliteze”, a spus Ştefan Ilie.
Cele 11 clădiri supraimpozitate se află pe străzile Maior Andrei Grigore nr. 5, Buna Vestire nr. 3, Biruinţei nr. 10, 9 Mai nr. 1B, Isaccei nr. 59, Gloriei, nr. 12 – clădire vândută în anul 2020, Podgoriilor, nr. 108 – clădire vândută în anul 2020, Babadag, nr. 5 – Oficiul Poştal nr. 1, Spitalului nr. 33, bl. 20, parter, Mihai Viteazu nr. 14, şi Livezilor FN, Tarla 19, parcelele 271 şi 275.
Consiliul Local al municipiului Tulcea a aprobat, în anul 2018, un regulament pentru supraimpozitarea proprietarilor clădirilor abandonate, iar autoritatea locală a estimat la vremea respectivă că aproximativ 40 de imobile sunt degradate, iar proprietarii lor ar trebui suprataxaţi.