În şedinţa extraordinară de Consiliu Local de luni va fi supus votului un proiect de hotărâre prin care oraşul nostru aderă unei iniţiative europene care vizează dimensiunea verde a oraşelor – Acordul privind Oraşele Verzi (Green City Accord).
„Ne angajăm ca prin totalitatea proiectelor pe care le vom implementa în acest exerciţiu financiar mai multe proiecte care să conducă către un oraş mai verde. Este vorba despre mai mult spaţiu verde, eficienţă energetică a clădirilor, eficienţă în ceea ce priveşte consumul de apă, domeniul deşeurilor pe partea de economie circulară. Plantarea de copaci în zona Zaghen a fost doar un prim pas simbolic”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Acordul privind oraşele verzi presupune stabilirea unor măsuri la nivel local în strânsă legătură cu cetăţenii, societatea civilă, autorităţile locale, naţionale, instituţiile UE, sectorul privat şi instituţiile academice, în vederea atingerii a mai multor obiective, în cinci domenii cheie, până în 2030.
Este vorba despre îmbunătăţirea calităţii aerului, a corpurilor de apă şi a eficienţei utilizării apei, consolidarea naturii şi a biodiversităţii, îmbunătăţirea gestionării deşeurilor municipale şi promovarea economiei circulare, reducerea poluării fonice.
„În fiecare dintre aceste cinci domenii, municipiul Tulcea se angajează să stabilească niveluri de bază şi obiective în termen de doi ani de la semnare, depăşind cerinţele minime stipulate de legislaţia UE, să implementeze politici şi programe într-o manieră integrată, pentru a atinge aceste obiective până în 2030 şi să raporteze implementarea şi progresul o dată la trei ani”, se arată în proiectul de hotărâre.
Oraşele semnatare beneficiază de mai multe aspecte, cum ar fi vizibilitatea sporită la nivel european şi recunoaşterea acţiunilor şi realizărilor oraşului în materie de mediu, acces la informaţii privind oportunităţile de finanţare ale Uniunii Europene, un cadru pentru gestionarea mai eficientă a resurselor locale şi sprijin pentru realizarea integrată a obiectivelor de mediu.
Acordul privind oraşele verzi este o mişcare a oraşelor europene care se angajează să ocrotească mediul înconjurător. Acordul a fost lansat de Comisia Europeană la 22 octombrie 2020, în cadrul Săptămânii europene a regiunilor şi oraşelor.