Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a achiziţionat un vehicul şenilat bimodular, acesta aflându-se în prezent în procedură de dotare cu echipamente speciale, la sediul furnizorului din Bucureşti. De altfel, în următoarea perioadă în judeţul nostru va fi instruit şi personalul care va încadra vehiculul, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul de proiect, Cristea Gugoaşă.

Achiziţia a fost făcută în cadrul proiectului Joint Emergency Response Across Danube ce are ca beneficiari Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea şi Departamentul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Regiunii Odessa.

De altfel, ISU Tulcea şi Departamentul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al regiunii Odessa, Ucraina, au început testarea unei platforme comune de notificare a situaţiilor de urgenţă, realizată în cadrul proiectului.

„Din cauza pandemiei am fost nevoiţi să ajustăm o serie de activităţi, acestea au fost amânate şi am trecut la partea de achiziţii de echipamente şi tehnică specializată pentru a dezvolta platforma comună de notificare. În momentul de faţă avem achiziţionate echipamentele IT şi s-a dezvoltat partea de soft a platformei comune de notificare, rămânând să o mai testăm cu personal din cadrul dispeceratelor celor doi parteneri. În februarie am semnat contractul pentru livrarea vehiculului şenilat bimodular. Acesta fiind importat din Germania, procedura a durat ceva mai mult, pandemia afectând inclusiv importurile. Furnizorul are echipamentul deja adus în ţară şi desfăşurăm activităţi de dotare a vehiculului cu echipamentele speciale pe care le-am solicitat în caietul de sarcini. Aşteptăm invitaţia furnizorului pentru instruirea personalului care va încadra vehiculul”, a declarat managerul proiectului JERAD din partea ISU Delta, Cristea Gugoaşă.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.