Atleţii de la ACS Delta Chilia Veche au participat, sâmbăta trecută, la crosul Cupa Gigi Donciu, care s-a desfăşurat la Caracal. Sportivii din Chilia Veche au reuşit să aducă acasă trei medalii de aur, o medalie de argint şi  două medalii de bronz. Astfel, la categoria juniori 3, sportivul Alin Şavlovschi a reuşit să obţină medalia de aur la proba de 1.500 m. Tot medalia de aur a obţinut-o şi Alexandru Brailovschi, la copii 1, la proba de 1.200 m. De asemenea, pe prima treaptă a podiumului a urcat şi Maia Şumilă – copii 4, la proba de 200 m. Cel de-al doilea loc a mers la Rebeca Simioncencu la categoria copii 3, la proba de 500 m. Medalia de bronz a fost câştigată de Ionuţ Jelescu – copii 1, la 1.200 m, şi de Delia Simioncencu – copii 3, la 500 m. În cadrul competiţiei au participat circa 12 cluburi sportive din toată ţara.

„A fost o competiţie organizată foarte bine, la care au luat parte foarte mulţi copii. Este un memorial care se organizează în fiecare an şi la care noi suntem invitaţi mereu. Noi am participat cu nouă copii la juniori 3, copii 1, 3 şi 4. Sportivii s-au prezentat foarte bine la acest cros, ţinând cont că s-a alergat exact după ploaie. Eu sunt foarte mulţumit de sportivii mei”, ne-a  antrenorul sportivilor de la ACS Atletic Delta Chilia Veche, Nicolae Sandu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA