* Primarul Ştefan Ilie: „Nu ţintim nişte nume în perioada următoare, dar Tulcea are foarte multe nume atât în viaţă cât şi post-mortem care trebuie apreciate cu acest titlu”
Primăria Tulcea a pus în dezbatere publică un regulament privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului şi aşteaptă sugestii de îmbunătăţire a acestuia din partea publicului. Proiectul este iniţiat de primarul municipiului Ştefan Ilie şi prevede atât conduita persoanei care va primi titlul, cât şi posibilitatea retragerii acestei distincţii. În proiect se prevede şi faptul că cetăţenii de onoare au datoria de a promova imaginea municipiului.
„Orice titlu de cetăţean de onoare trebuie acordat în baza unui regulament care corespunde codului administraţiei publice locale. Nu poate hotărî un singur om, primarul sau un consilier. Persoana respectivă trebuie analizată aşa cum prevede regulamentul. Nu ţintim nişte nume în perioada următoare, dar Tulcea are foarte multe nume atât în viaţă cât şi post-mortem care trebuie apreciate cu acest titlu. Nu putem face acest pas fără să aprobăm un regulament care să provoace transparenţa lucrurilor. Titlul poate fi retras atunci când persoana respectivă face nişte lucruri prin care nu îl mai merită”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Potrivit şef Birou Sport, Cultură şi Relaţii Externe, Cristina Mucileanu, până acum nu a mai existat un astfel de regulament.
„Nu a existat un astfel de regulament. Titlul se acorda în baza Legii 215 şi nu era un regulament clar. Acesta se află în dezbatere publică timp de 30 de zile pentru a fi completat sau modificat. Până acum nu a fost cazul dispunerii unei retrageri de titlu de cetăţean de onoare”, a precizat Cristina Mucileanu.
Titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea reprezintă cea mai înaltă distincţie civică acordată de către Consiliul Local, pentru a recompensa talentul şi serviciile deosebite ale unei persoane. Titlul poate fi oferit în semn de recunoştinţă şi apreciere a meritelor persoanelor fizice sau juridice, unor personalităţi ale vieţii publice, politice, economice, sociale, culturale sau sportive care, prin activitatea desfăşurată au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea prestigiului municipiului Tulcea, la nivel naţional şi internaţional, precum şi persoanelor care au contribuit la realizarea unor obiective de interes public.
Distincţia se poate oferi la iniţiativa primarului, consilierilor locali sau unui număr de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a municipiului Tulcea şi se conferă în timpul vieţii sau post-mortem.
Printre categoriile de personalităţi îndreptăţite la primirea titlului se află cele cu recunoaştere naţională sau universală care au făcut cunoscut numele municipiului Tulcea, care au preîntâmpinat producerea unor evenimente deosebit de grave sau prin sacrificiul suprem au salvat vieţile unor concitadini, foşti deţinuţi politici sau veterani de război, sportivi cu rezultate deosebite.
Nu pot primi acest titlu persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni contra umanităţii, statului sau autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, sau care au dosare pe rol.
Titlul se poate retrage atunci când persoana laureată produce prejudicii de imagine sau de altă natură municipiului Tulcea, locuitorilor săi sau ţării.
Ultimul titlu de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea i-a fost acordat anul trecut pictorului Eugen Bratfanof.