Sute de persoane au vizitat, sâmbătă, portul militar din Tulcea, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise, acţiune organizată în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române. Cele mai atractive puncte pentru vizitatori au fost vedetele fluviale, tunurile de pe acestea, precum şi atelierele în care s-au prezentat armele şi echipamentul pentru intervenţii din dota-rea Unităţii Militare 02044 Tulcea, dar şi din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină  Babadag.

Ziua Porţilor Deschise în portul militar a fost organizată în contextul Zilei Marinei Române, iar evenimentul a fost precedat de un ceremonial militar şi religios desfăşurat la capela militară a unităţii 02044, la care au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor.

,,Ziua Marinei Române este o sărbătoare importantă, aşteptată cu drag atât de noi, marinarii, cât şi de populaţia civilă din principalele porturi fluviale şi maritime. Sărbătorim  Ziua Recunoştinţei, zi în care, aşa cum am obişnuit populaţia din zona deltei şi din localitatea Tulcea am organizat un ceremonial de depuneri de coroane de flori în cinstea eroilor marinari care au căzut la datorie pentru demnitatea şi libertatea ţării”, ne-a declarat comandantul Garnizoanei şi comandantul Divizionului 88 Vedete Fluviale, comandorul Antonel Marian Vătămanu.

Pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, în portul militar din Tulcea a fost organizată Ziua Porţilor Deschise. Accesul la eveniment a fost permis doar persoanelor care respectă condiţiile impuse în contextul crizei sanitare, cu test sau vaccin, cele mai multe dintre acestea fiind vaccinate.

„Am deschis porţile Portului Militar Tulcea pentru a da posibilitatea publicului să ne cunoască activitatea, să ia cunoştinţă de condiţiile în care  ne desfăşurăm misiunile şi ne îndeplinim atribuţiile specifice funcţiilor. Le-am prezentat tehnica din dotare, armamentul, precum şi navele de luptă, logistice şi speciale din componenţa Flotilei Fluviale şi a Bazei Logistice Navale din cadrul Forţelor Navale. Toate obiectivele au fost privite cu interes de cei care au venit, de la copii până la adulţi şi bătrâni. Aceştia au fost interesaţi atât de tehnica pe care am organizat-o pe ateliere la mal unde avem şi tehnică de la RIM 307 cu barcă de asalt şi armament de artilerie, dar şi ateliere în care am prezentat tehnica de la bordul navelor, de armament de luptă sub apă precum drăgi şi mine, materiale şi mijloace de vitalitate cu care marinarii luptă atunci când este nevoie pentru menţinerea navei pe linia de plutire”, a precizat comandantul Antonel Marian Vătămanu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.