Echipaje de sanitari pricepuţi din cadrul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ciucurencu” şi Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” au urcat pe podiumul etapei naţionale a competiţiei de educaţie pentru sănătate şi acordarea primului ajutor, Academia Sanitarii Pricepuţi.
Concursul s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, într-o formă hibridă, cu probă teoretică online şi probă practică organizată fizic şi jurizată de o echipă mixtă de arbitri din care a făcut parte şi asistenta Florentina Pituh, instructor voluntar al Filialei Tulcea a Crucii Roşii.
La startul competiţiei s-au aliniat peste 250 de elevi din ciclurile gimnazial şi liceal, judeţul Tulcea fiind reprezentat de cele două echipe calificate în urma câştigării etapei judeţene a competiţiei.
La categoria gimnaziu, echipajul Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ciucurencu”, coordonat de prof. de biologie Alina-Dorina Haiman s-a clasat pe locul 1, în timp ce colegii lor mai mari, respectiv echipajul Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, pregătit de prof. de biologie Adina Radu a ocupat locul 3 în clasament la o distanţă de numai 80 de sutimi de locul întâi.
„Evoluţia celor două echipaje a fost una spectaculoasă, atât la proba teoretică unde au obţinut fiecare câte 19 puncte din 20 posibile, cât mai ales la proba practică care i-a pus pe salvatori în faţa unor victime cu afecţiuni complicate şi destul de dificil de gestionat. Complexitatea cazurilor nu i-a împiedicat însă pe pricepuţii noştri sanitari să obţină două şi respectiv trei note de 10. Meritoriu este faptul că prestaţia celor doi lideri, Vlad-Luca Mario de la Colegiul Dobrogean <<Spiru Haret>> şi Bianca-Alina Boureanu de la Şcoala Gimnazială <<Alexandru Ciucurencu>> a fost unanim apreciată de echipa de arbitraj, fiecare dintre ei fiind punctat cu nota 10″, a transmis Simona Covaliov, directoarea Filialei Tulcea a Crucii Roşii Române.
Preşedintele Filialei Tulcea a Societăţii Române de Cruce Roşie, dr. Dumitru Vâlcu, a adresat felicitări tuturor celor care au făcut posibilă obţinerea rezultatelor de top ale echipajelor pe care le îndrumă să îşi continue pregătirea profesională.
„Adresez felicitări elevilor care au reuşit să aducă rezultate frumoase judeţului Tulcea. Îi îndrum să îşi continue pregătirea profesională pentru a-şi dezvolta tehnicile şi cunoştinţele. De asemenea, îi felicit şi le mulţumesc profesorilor îndrumători care s-au ocupat de pregătirea echipajelor şi care au făcut posibilă ocuparea unor locuri fruntaşe la nivel naţional. Nu în ultimul rând, mulţumesc conducătorilor unităţilor de învăţământ şi părinţilor acestor brave echipaje de sanitari pricepuţi”, ne-a declarat preşedintele Dumitru Vâlcu.
Ambele echipaje vor merge pe 5 august la Bucureşti, acolo unde va avea loc festivitatea de premiere şi munca lor va fi răsplătită pe măsură.