Începând de săptămâna aceasta, tulcenii pot face, contra cost, teste Covid-19 la sediul Direcţiei de Sănătate Publică. Preţul unui test RT-PCR este de 220 de lei, iar testul rapid antigen costă 82 de lei, potrivit directoarei DSP Tulcea, Mihaela Nicolau.
Programările se pot face la numărul de telefon 0240/534134, de luni până vineri între orele 7:30 şi 9:30.
„DSP Tulcea efectuează la cerere, contra cost, teste RT-PCR pentru depistarea COVID-19 precum şi teste rapide antigen la sediul instituţiei din municipiul Tulcea, strada Viitorului nr. 50. Prelevarea testelor se va face de către personalul specializat din cadrul laboratorului instituţiei”, a precizat directoarea Mihaela Nicolau.
Recoltarea probelor se va realiza zilnic, de luni până vineri între orele 7:30 şi 9:30.
Rezultatele testelor, în limba română şi în limba engleză, se vor elibera în aceeaşi zi, între orele 13:30-14:30.
Pentru informaţii suplimentare persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0240/534134.
Conform informaţiilor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţ s-au vaccinat 87.472, de persoane, dintre care 40.777 persoane cu prima doză, 38.721 persoane cu ambele doze şi 7.974 cu doză unică.
Un caz de coronavirus a fost raportat ieri în Tulcea, numărul total al cazurilor confirmate de la începutul pandemiei fiind de 8.456 la nivelul judeţului. În 8.080 cazuri dintre acestea s-a constatat vindecarea. În aceeaşi perioadă, 298 de persoane au murit.