Joi, începând cu ora 18.00, Casa Avramide din oraş va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Vulturul cu soarele în ochi”, semnat de Valeria Hogea, soţia fostului primar al municipiului, Constantin Hogea.
Titlul cărţii „Vulturul cu soarele în ochi” este inspirat după un fapt real din viaţa unei specii de vultur din America de Sud şi este folosit ca o metaforă ce corespunde în fapt destinului personajelor principale din roman, spune autoarea Valeria Hogea.
„Cartea a fost scrisă în anul 2017 în circa patru luni şi am ales să o public exact cum a fost scrisă, fără a face modificări. Cartea a fost scrisă pentru mine şi nu m-am gândit niciodată că o voi publica, dar la îndemnul soţului meu am ales să fac acest lucru. Aceasta conţine trei poveşti de viaţă ale unor personaje contemporane, acţiunea petrecându-se imediat după anul 1989. Romanul cuprinde o acţiune incitantă şi un final fericit”, ne-a declarat Valeria Hogea.
Paginile cărţii cuprind personaje desenate chiar de autor.
„Este un roman de beletristică ce conţine povestea a trei personaje. Cartea este un deziderat mai vechi al meu, încă din timpul liceului. Un aspect deosebit ce se regăseşte în paginile acestei cărţi este faptul că mi-am desenat personajele, inclusiv coperta. Cred că am moştenit darul de a scrie de la tatăl meu care a scris nuvele şi poezii, dar din păcate nu a reuşit să le publice. Îmi doresc să rămână ceva în urma mea”, a precizat Valeria Hogea.
Printre cei care vor participa la evenimentul moderat de Constantin Hogea, se află prof. Floarea Calenic, colegi de liceu şi de serviciu ai autoarei.
Valeria Hogea lucrează în prezent la un alt roman.