Primăria Tulcea va solicita autorităţilor centrale, până pe data de 27 septembrie, suplimentarea cu 11 milioane de lei a fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru proiectul de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor pluviale din municipiu, în contextul creşterii valorii materialelor de construcţie pe piaţă şi ca atare a valorii întregului proiect.

În acest sens, este necesară aprobarea contribuţiei Primăriei Tulcea cu  peste 1,5 milioane de lei la proiectul de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor pluviale, proiectul de hotărâre urmând a fi supus astăzi votului consilierilor locali în cadrul unei şedinţe extraordinare.

Potrivit proiectului iniţiat de viceprimarul George Şinghi este vorba de o cofinanţare în valoare de 1.578.388,23 lei, inclusiv TVA, iar valoarea totală finanţată de la bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală este de 18.968.143,18 lei, inclusiv TVA.

Devizul general actualizat şi aprobat anul acesta cuprinde o  valoarea totală a investiţiei de 32.342.478,53 lei, inclusiv TVA, iar cheltuielile finanţate de la bugetul de stat sunt de 30.764.090,30 lei.

„Trebuie aprobată contribuţia municipiului, deoarece proiectul are şi o componentă PNDL, iar printr-o lege nouă ne-am putea recupera o parte din fonduri, respectiv 11 milioane de lei, suplimentar faţă de cele 19 milioane aprobate deja prin program. Iniţial valoarea totală a proiectului era de circa 22 milioane de lei, dintre care aproape 19 milioane erau prin PNDL. Prin anul 2018 s-a schimbat soluţia tehnică la proiectul tehnic, iar valoarea a crescut la circa 28 milioane de lei. La începutul acestui an am preluat proiectul şi a trebuit să facem actualizarea devizului cu noile preţuri de pe piaţă, ajungând la aproape 33 milioane de lei întregul proiect. Acum printr-o ordonanţă a Guvernului recent dată este posibil ca PNDL să suplimenteze suma datorită creşterilor de preţuri din proiect. Printre documentele cerute se află şi aprobarea acestei cofinanţări a municipiului. Până pe 27 septembrie trebuie să depunem cererea pentru această decontare şi nu vrem să ratăm ocazia”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Luna trecută, Primăria Tulcea a deschis o  licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de dirigenţie de şantier pentru lucrările de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor pluviale, însă încă nu a fost stabilită oferta câştigătoare.

„Încă nu s-a făcut achiziţionarea serviciilor de dirigenţie de şantier pentru că mai sunt câteva clarificări tehnice de rezolvat”, a precizat Şinghi.

În luna ianuarie a acestui an, primarul municipiului a semnat contractul de finanţare pentru realizarea acestei investiţii şi a reconfirmat astfel o finanţare anunţată de mai mulţi ani de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului este un proiect anunţat de foarte multă vreme de autoritatea locală care a alocat în anul 2017, din bugetul propriu, circa 3 milioane de lei pentru proiectarea sistemului de preluare a apelor pluviale.

Investiţia este necesară în contextul în care, de fiecare dată când se înregistrează precipitaţii abundente, centrul oraşului este inundat, iar autoturismele surprinse de ploaie sunt afectate.

Proiectul început în anul 2017 de Primăria municipiului a fost blocat până acum din cauza unor diferende între autoritatea locală şi societăţile care au câştigat licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrării.