Numărul vaccinării anti-COVID-19 în rândul tulcenilor se află într-un trend ascendent odată cu creşterea cazurilor de infectări. La centrul de vaccinare din incinta Colegiului Medicilor Tulcea, după perioada de vară în care puţin peste 40 de persoane treceau pragul centrelor de vaccinare, începutul acestei săptămâni a adus peste 60 de tulceni la imunizare.

„Media este constantă, zilnic vin în jur de 40 de persoane. De luni numărul a început să crească, fiind 62 de persoane vaccinate. Observăm că este un trend crescător. El va fi mult mai bun când o să se introducă a treia vaccinare. Nu-mărul persoanelor vaccinate a început să scadă prin iulie-august, dar şi în weekend-uri. Mulţi preferau să se vaccineze la început cu Pfizer, dar în ultimul timp mulţi preferă Johnson-ul, pentru că este o singură doză”, ne-a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Tulcea, dr. Emilia Stamate.

„Toţi au înţeles că de acum apar foarte multe cazuri de COVID, ne aflăm pe coama valului şi lumea a început să se mai vaccineze. Din păcate, ca de obicei, numărul de vaccinaţi este complet insuficient pentru a se opri pandemia, cel puţin în judeţul Tulcea. Oamenii încă nu au înţeles exact importanţa vaccinului, citesc tot soiul de prostii şi sunt convinşi că vaccinul este nociv. Dacă se tem de vaccin, de ce nu se tem şi de boală? Vaccinul este făcut cu o porţiune din acel virus, iar ei se tem că bucăţica aceea mică va crea probleme, dar dacă te pricopseşti cu virusul, care îţi atacă toate celulele şi să te omoare, este mai bine? Toţi spun că nu au încredere, că le este frică, că mai aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Vaccinarea are un efect de convingere mai mare în rândul persoanele în vârstă, ştiu că sunt expuşi. Singurele persoane în vârstă care mai refuză vaccinul sunt cele care au multe boli şi care ar trebui să fie primele care îl cer. Ei sunt convinşi că vaccinul le-ar crea probleme mai mari. De asemenea, tinerii se gândesc că ei sunt suficient de rezistenţi”, ne-a spus medicul de familie Leonard Gabriel Malec.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.