Opt tineri căsătoriţi din municipiul Tulcea vor primi în această perioadă cheile locuinţelor construite de Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), majoritatea fiind situate pe strada Izvorului.
Este vorba de opt locuinţe care s-au vacantat în urma refuzului prelungirii duratei contractuale sau prin renunţarea chiriaşilor la contractul de locaţiune, potrivit unui proiect de hotărâre care cuprinde refacerea listei de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor, aprobat de consilierii locali în şedinţa de joi.
„S-a făcut analiza dosarelor şi s-a stabilit punctajul pentru fiecare solicitant. Vor fi distribuite opt locuinţe, atât apartamente cât şi garsoniere aflate pe strada Izvorului. Lista rămâne deschisă şi de câte ori se eliberează o locuinţă ea va fi atribuită automat următorului solicitant”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor se vor adresa, primarului în termen de 7 zile de la afişarea listelor.
Contestaţiile se vor soluţiona de către o comisie numită prin dispoziţia primarului municipiului Tulcea, în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile legii.
Lista de priorităţi se reface ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze şi să se repartizeze locuinţe noi pentru tineri, destinate închirierii, dacă titularii cererilor înscrişi în lista aprobată iniţial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la locuinţă sau dacă există locuinţe pentru tineri rămase vacante.