Tot mai multe familii din judeţul Tulcea nu mai fac faţă la explozia preţurilor la gazele naturale, energie electrică şi lemne. Disperaţi şi fără resurse financiare, multe persoane solicită sprijinul statului pentru a putea să îşi asigure încălzirea în anotimpul rece.
Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, spune că pe fondul scumpirii combustibilului a crescut şi numărul persoanelor care cer ajutor financiar de la stat.
„Suntem în plină campanie de primire a acestor solicitări. Dacă ne raportăm la această perioadă avem o creştere cu aproximativ 20% faţă de anul trecut la ajutorul de încălzire. Anul trecut au fost în jur de 60 de persoane care au beneficiat de acest ajutor. În general, cetăţenii ştiu din media că pot beneficia de acest ajutor, dar, din păcate, pentru că nu s-a făcut o informare foarte corectă în ceea ce priveşte beneficiarii reali ai acestui tip de ajutor, vin mulţi oameni care nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi nu pot beneficia de acest ajutor. Nu numai persoanele care au venituri mici se plâng de creşterea preţurilor, ci şi cei care au un venit cât de cât stabil au început să se îngrijoreze, pentru că este foarte clar că li se vor diminua veniturile. Pe lângă utilităţi, mai au şi alte cheltuieli. De exemplu, trebuie să-şi ţină copiii la şcoală”, ne-a declarat primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.
În comuna Sarichioi sunt afectaţi atât cetăţenii, cât şi instituţia primăriei din cauza majorării preţurilor la gazele naturale, energia electrică şi lemne.
„Momentan se depun dosarele, neexistând un termen limită. Peste tot este greu din cauza creşterii preţurilor, toată lumea resimte acest aspect. Această creştere a preţurilor nu afectează numai cetăţenii, ci şi instituţiile publice. Localităţile noastre sunt unele cu populaţie îmbătrânită, a căror venituri nu pot creşte enorm de mult pentru a putea acoperi aceste majorări ale preţurilor la încălzire. Este normal să apară o creştere a numărului de beneficiari în viitorul apropiat având în vedere vremurile actuale. Foarte multă lume se încadrează, însă mai sunt nişte prevederi referitoare la suprafeţele de pământ şi intravilan unde sunt afectate câteva familii”, ne-a declarat primarul comunei Sarichioi, Vitali Finoghen.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.