Peste 30 de asociaţii de proprietari din municipiu au depus la Primăria Tulcea documentaţia necesară pentru reparaţia şi eficientizare energetică a 75 de scări de bloc din municipiu, a anunţat primarul Ştefan Ilie.

Declaraţia vine în contextul în care săptămâna trecută a avut loc o nouă întâlnire între administraţia locală şi reprezentanţii a 13 asociaţii de locatari din zonele E3, Portului şi Spitalului.

„În urma întâlnirilor anterioare, 31 de asociaţii au depus deja documentaţia necesară pentru reabilitarea a 75 de scări de bloc din municipiu. Toată lumea a auzit vorba care spune că fondurile europene nu sunt băgate în traistă de UE, ci trebuie ca şi noi să depunem un minim efort. Depunerea documentaţiei de către beneficiari, munca în elaborarea proiectelor, depunerea cererilor de finanţare din partea Primăriei, toate aceste elemente birocratice sunt paşi necesari dacă vrem să avem parte de finanţări”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Fondurile europene pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a blocurilor vor fi disponibile începând de anul viitor, potrivit primarului.

„Din experienţa mea în accesarea fondurilor europene, pot spune că aceste proiecte vor putea fi finalizate în 2-3 ani, în funcţie şi de unii factori pe care noi nu îi putem controla. Nu se face totul bătând din palme, însă asta este singura noastră şansă, bugetele locale nu pot acoperi asemenea proiecte. De asemenea, nu trebuie să uităm că în accesarea acestor fonduri suntem în concurenţă cu alte administraţii locale, de aceea trebuie să fim pregătiţi cu proiectele”, a precizat Ştefan Ilie.

Doar în cazul Asociaţiei Nr. 6 au fost depuse dosarele pentru reabilitarea a 500 de apartamente.

„Am terminat depunerea dosarelor pentru reabilitarea unui total de  500 de apartamente”, ne-a spus preşedintele asociaţiei, Nicolae Barbu.

În această perioadă vor urma şi alte întâlniri ale reprezentanţilor Primăriei Tulcea cu asociaţiile din zonele Dallas, Vest, Sabinelor şi Păcii. Aceste întâlniri au rolul de a conştientiza importanţa obţinerii prin parteneriat a fondurilor europene, pasul următor constând în depunerea documentaţiei.

Reabilitarea va aduce apartamentelor plus valoare financiară, siguranţă şi confort prin reparaţii ale subsolului, ale instalaţiilor, conductelor, faţadelor, scărilor, tavanelor, rosturilor, acoperişului, înlocuiri ale liftului, izolarea termică a pereţilor, înlocuirea sau reparaţia tâmplăriilor existente, a spaţiilor comune şi refacerea teraselor.

Pentru blocurile aflate acum în reparaţii, proprietarii participă cu 25% şi vor plăti în rate, aproximativ 53 lei pe lună pentru o garsonieră şi 85 lei pe lună pentru un apartament cu două camere, timp de 10 ani.

„Se va plăti la primărie şi nu la bancă, fără dobânzi, deoarece primăria pune întreaga sumă de la început. Restul de 75% din întreaga valoare este de la Uniunea Europeană şi de la primărie. Pentru exerciţiul financiar următor ne dorim un procent mai mic din partea locatarilor, iar din partea Uniunii Europene unul mai mare. Oricum, cofinanţarea proprietarilor nu va fi mai mare de 25%. Însă trebuie să ne dorim cu toţii finanţarea europeană şi să lucrăm împreună. Voi merge la fiecare asociaţie şi voi discuta cu fiecare dintre dumneavoastră. Trebuie să ne pregătim din timp”, a transmis Ştefan Ilie.