Tulcenii au împodobit weekendul trecut în Piaţa Civică „Bradul Tulcenilor” cu decoraţiuni aduse de acasă sau cumpărate special pentru această ocazie, unii dintre ei lăsând şi cadouri.

Iniţiativa Iuliei Nichifor, o studentă din Tulcea, a fost salutată cu bucurie de zeci de copii şi adulţi, care s-au mobilizat pe parcursul celor două zile şi au adus decoraţiuni şi multe cadouri, care urmează a fi donate joi şi vineri către copii aflaţi în situaţii dificile.

„Am rămas plăcut surprinsă când am văzut că oamenii au empatizat cu noi şi au adus multe cadouri, au fost deschişi, mulţi dintre ei au venit duminică, pentru că probabil atunci au aflat mai multe despre acest eveniment. Brăduţii i-am împodobit, nu atât de mult pe cât ne-am aşteptat, dar sunt frumoşi. Cadouri sunt foarte multe, avem o încăpere plină, însă trebuie să le sortăm, pentru a le putea dărui. Au donat peste 50 de persoane şi le mulţumim din suflet tuturor oamenilor cu suflet mare. Mulţumesc Primăriei Tulcea pentru sprijinul acordat, sponsorilor de la Minerva Navis şi Adrian Butuşin, celor 12 voluntari care şi-au îndeplinit atribuţiile cu mult drag şi, bineînţeles, tulcenilor care au venit şi au dăruit din puţinul lor”, ne-a declarat  Iulia Nichifor.

Iulia Nichifor are 21 de ani este studentă la Facultatea de Management (SNSPA), Bucureşti şi a participat la numeroase acţiuni de caritate, desfăşurate atât la Tulcea, cât şi la Bucureşti, însă această campanie este prima care ei acţiune.

„Aş vrea să transmit oamenilor că vor urma şi alte acţiuni de acest fel, la care îi invit să participe şi să ne dea feedback-uri, să ştim ce le-a plăcut şi ce nu, ce am putea face diferit, ca să ştim cum să îmbunătăţim lucrurile pe viitor”, a mai spus Iulia Nichifor.

Unul dintre copiii care a împodobit cu mult entuziasm bradul ne-a spus că, deşi mama lui nu l-a lăsat să aducă decoraţiuni de acasă, a cumpărat globuleţe dintr-un magazin apropiat doar că să participe la activitate.

„Am adus un globuleţ alb pentru pomul de Crăciun. Am intrat cu mami la magazin şi am cumpărat globuleţul. Mami nu mi-a dat voie să iau unul de acasă şi am luat bani de glob din puşculiţa mea. Este foarte frumos ce se întâmplă aici, îmi plac colindătorii şi căsuţa cu dulciuri”, ne-a spus Andrei în vârstă de 9 ani, unul dintre copiii prezenţi în Piaţa Civică, la împodobirea bradului.

Primăria Tulcea a transmis mulţumiri voluntarilor implicaţi în acţiune, respectiv Iulia Nichifor, Teatrul „Jean Bart”, Minerva Navis, Adrian Butusina personal trainer, Ansamblul Artistic Profesionist – „Baladele Deltei”, Just Elitte Dance, Direcţia Silvică Tulcea, Liceul de Arte „George Georgescu”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” Tulcea şi Biserica Creştină Baptistă Betel Tulcea.