Cei 76 elevi care au obţinut la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat medii între notele 9.50 şi 10, împreună cu 16 sportivi ai cluburilor din municipiu, care au obţinut la competiţiile naţionale sau internaţionale locurile 1, 2 şi 3, au fost premiaţi de Primăria Tulcea ieri, la Palatul Copiilor. Alături de copii şi părinţi s-au aflat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, sportivi afiliaţi cluburilor din municipiu, dar şi consilierul local Tatiana Haliţ.
Primarul Ştefan Ilie a înmânat prima diplomă Ioanei Steliana Barbu, singura elevă care a obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională şi care a fost premiată cu 1.000 de lei.
Ulterior, elevii care au obţinut cele mai mari note în cadrul examenelor de Evaluare naţională şi Bacalaureat au fost cei care şi-au premiat colegii pe scenă.
În discursul său, edilul a menţionat faptul că suma total alocată de la bugetul local atât pentru premierea elevilor cât şi a sportivilor este de circa 52.000 de lei, însă aceasta poate fi îmbunătăţită în anii viitori.
„Eu cât voi avea onoarea de a fi primarul municipiului Tulcea voi pune pe primul loc şcoala pentru că de la ea plecăm şi putem primi speranţă într-un viitor mult mai bun pentru comunitate. Noi am deschis acum un drum prin care cei care fac performanţă să fie premiaţi. Hotărârea pe care Consiliul Local a dat-o în acest an premiază elevii care au luat note cuprinse între 9,50 şi 10,00, dar şi sportivii afiliaţi cluburilor din Tulcea care au obţinut rezultate deosebite de loc unu, doi şi trei la competiţii naţionale şi internaţionale. Această hotărâre poate fi îmbunătăţită în timp. Bugetul alocat pentru premiile totale este de circa 52.000 de lei în acest an, dar poate fi îmbunătăţit pentru a contribui şi noi la dorinţa de a învăţa mai mult”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Primarul a mulţumit Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Palatului Copiilor pentru colaborare menţionând faptul că rolul autorităţilor locale este de a încuraja exemplele de bună practică.
„Mulţumesc partenerilor noştri care ne găzduiesc, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Palatul Copiilor, care ne-au pus la dispoziţie toate datele cu privire la performanţele pe care voi le-aţi avut în acest an şcolar la două dintre cele mai importante evenimente din viaţa voastră de elevi, Evaluarea naţională şi Bacalaureatul. Este un moment festiv creat pentru a premia performanţa. Consider că rolul autorităţilor locale este de a încuraja exemplele de bună practică. Cred că educaţia pentru orice primar trebuie să fie pe primul loc în viziunea lui de a dezvolta comunitatea. La fel trebuie să fie pe primul loc şi în viziunea celor care sunt în jurul primarului şi gestionează autoritatea deliberativă a Consiliului Local. O ţară în care educaţia este puţin promovată este o comunitate care nu poate să meargă spre bine în viitor. Dacă nu punem accent foarte mare pe educaţie şi dacă nu investim vom avea neplăcuta şansă ca în viitor să nu mai excelăm în niciun domeniu. Câteodată şcoala nu este <<pe placul>> autorităţilor locale, pentru că a investi în şcoală nu este ceva vizibil, iar oamenii de multe ori îşi doresc străzi, parcări sau alte facilităţi şi mai puţin îi interesează şcoala, deoarece iau contact cu aceasta doar într-un anumit timp”, a transmis Ştefan Ilie.
Cei 76 de elevi şi 16 sportivi confirmaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea au fost premiaţi pe mai multe categorii.
În domeniul educaţiei pentru media 10 s-a oferit suma de 1.000 de lei, pentru mediile 9,50 – 9,99 suma de 500 de lei.
La capitolul sport, pentru rezultate deosebite la competiţiile internaţionale s-a acordat suma de 1.000 de lei pentru locul întâi, 800 de lei pentru locul doi şi 600 de lei pentru locul trei.
Trei premii în valoare de 800, 600 şi 400 de lei au fost acordate şi pentru rezultatele deosebite obţinute în cadrul competiţiilor naţionale.
Astfel, Ioana Steliana Barbu a fost premiată cu 1.000 de lei, fiind singura elevă care a obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională.
Cu câte 500 de lei au fost premiaţi următorii elevi cu rezultate deosebite la Evaluarea Naţională: Natalia Antonescu, Alexia-Gabriela Arhire, Denis Bejinaru, Ana Boiangiu, Lara Bojlovici, Amalia Botezatu, Daria Maria Borisov, Iuliana Bianca Cozma, Mihai Petruţ Diaconeasa, Maria-Ionela Gheba, Alexandra Ghiţun, Cosmin Grosu, Damian Grosu, George Gabriel Lazăr, Ruxandra Lungu, Ianis Mergeani, Bianca Maria Nan, Vlad valentin Raicu, Bianca Mihaela Rusu, Maria Stoian, Bianca Alexandra Taran, Raluca Totolici.
Tot cu câte 500 de lei au fost premiaţi următorii elevi care au obţinut rezultate deosebite la examenul de Bacalaureat: Johana Agache, Diana-Andreea Antoce, Simona Alexe, Andreea Bălan, Ştefania Balcan, Alina Bedreagă, Adina-Elena Bulgaru, Cacencu Cristiana, Ana Maria Caragea, Alexia Ioana Colcer, Cristian-Gabriel Cazacu, Alexandra Dascălu, Angelica-Ioana Dima, Paul Adrian Ditcov, Adrian Viorel Duţu, Vlad-Mihai Ene, Eleni Farmason, Elena-Anca Gănică, Andreea Gimbergi, Valentin Grosu, Andreea Grigorovici, Mihaela Grigorovici, Mariana-Elena Hagiu, Costin Ion, Mihai Iorga, Andrei Lefter, Alexandru Ioan Luca, Carmen-Mihaela Manolache, Andra Maslaev, Cristina Maria Mauna, Anca Mihai, Bianca-Iulia Mireuţă, Elena-Ernestina Mirică, Cristina Mocanu, Crina-Mihaela Olăeru, Andreea Cristina Popişteanu, Ioan Razem, Raluca Daniela Rădulescu, Victoria Rusu, Robert Savin, Florina-Maria Simion, Cosmin-Marian Smădu, Mihaela Tărcatu, Mihai-Adrian Tecliceanu, Diana-Alexandra Terente, Andreea-Maria Trofimov, Laura Ţiţu, Darina Uram, Sorana Vavil, Elena Vihocencu, Anca Gabriela Vîjială, Ana-Maria-Sibel Vrăjmaşu, Ioana Vucasovici.
Au fost premiaţi şi următorii sportivi:
Sporturi olimpice
Niţă Amalia Maria (CSM Danubiu) – Locul I la Campionatul European de Box Tibilisi; Ciortan Nicoleta (CSM Danubiu) – Locul II la Campionatul Balcanic de Maraton Macedonia; Manole Mădălina (CSŞ Tulcea) – Locul I la Atletism, Campionatele Naţionale de Juniori, Seniori; Andrei Roberta Giorgiana (CSM Danubiu) – Locul I la Box, Campionatul Naţional de Juniori; Serghei Iulian (CSM Danubiu) – Locul I la Canoe, Campionatele Naţionale şi Campionatul Cupa României; Gean Ali (CSŞ Tulcea) – Locul I la Lupte greco-romane, Campionatul Balcanic din Grecia; Creţu Alina Alexandra (CSM Danubiu) – Locul I la Box, Campionatul Naţional de Tineret; Gavrilă Robert Gabriel (CSM Danubiu) – Locul I la Canoe, Campionatele Naţionale şi Campionatul Cupa României; Ispas Valentin (CSŞ Tulcea) – Locul I la Aruncare suliţe, Campionatele Naţionale de Sală şi Aer Liber Cadeţi şi Juniori; Andrici Sorin (CSM Danubiu) – Locul II la Campionatul Naţional de Maraton, Categoria 45+.
Sporturi neolimpice:
Sarighioleanu Sebastian Laurenţiu (ACS Logic Delta) – Locul II la Campionatul Naţional Individual de Şah Seniori; Uncu Vlad Constantin (Clubul Nippon Budo Sport) – Locul I Kumite Juniori, All Ukrainian Open Cup de Karate Kyokushin – Odessa; Pănuţă Albert (Clubul Nippon Budo Sport) – Locul I Kumite, All Ukrainian Open Cup de Karate Kyokushin – Odessa; Borisov Ioana Sofia (ACS Logic Delta) – Locul I la Campionatele Naţionale de Şah pe Echipe F18; Cralea Denisa (CS Aquavita Delta) – Locul III la Campionatul European de Duatlon Sprint; Gheorghiţa Irina (Clubul Nippon Budo Sport) – Locul I, Campionatul Naţional de Kata.