Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea ar putea primi anul acesta de la Guvern un buget mai mare pentru lucrări la drumuri judeţene, iar cu aceste fonduri se doreşte reabilitarea drumului de la Grindu şi cel de la Chilia Veche, potrivit preşedintelui CJ, Horia Teodorescu.

Declaraţia vine în contextul în care preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Adrian Ioan Veştea, a declarat, după întâlnirea de la Guvern a reprezentanţilor Uniunii cu premierul Nicolae Ciucă, că a primit pro-misiunea că în 2022 se va acorda un buget mai mare – de un miliard de lei – pentru drumurile judeţene şi se vor plăti 90% din costurile de funcţionare ale Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului de la nivelul fiecărui judeţ.

„Majoritatea drumurilor sunt pe fonduri europene şi nu mai avem o presiune pe noi cu lungimi de drumuri care trebuie reabilitate. În momentul de faţă Consiliul Judeţean Tulcea are ca primă prioritate drumul de la Grindu care să lege localitatea pe dig, o investiţie destul de mare chiar dacă lungimea acestuia nu este foarte mare. Fiind pe dig, presupune o investiţie din punct de vedere valoric destul de im-portantă. Al doilea drum foarte important pentru noi, singurul care a rămas nereabilitat din judeţ, este drumul Chiliei, care a avut neşansa să îl întâlnească pe traseu pe Traian Rece, care a atacat cărţile funciare. La vremea aceea erau alocaţi circa 40 de milioane de euro pentru această investiţie şi dacă lucrurile decurgeau normal probabil că acum drumul era în execuţie. Nu ştiu dacă într-un an de zile putem avea acest drum liber de sarcini. Cărţile funciare din municipiul Tulcea au fost atacate. Noi am preluat varianta de la Peco până la trecere bac de la Primăria Tulcea, dar şi acelea au fost atacate. Acestea sunt cele două drumuri judeţene care trebuie reabilitate de la zero”, ne-a declarat preşedintele CJ, Horia Teodorescu.

La nivel de judeţ mai există câteva tronsoane de drumuri care necesită consolidare, având o vechime de circa 15 ani.

„Mai avem câteva tronsoane de drumuri judeţene care sunt bune, dar trebuie supuse tratamentului de revizie, respectiv consolidate, cu sume mult mai mici. De exemplu, drumul de la Tulcea către Murighiol care trebuie supus unui tratament pentru că are o viaţă şi un trafic destul de intens. De asemenea, triunghiul mănăstirilor care a fost făcut acum 15 ani şi alte câteva tronsoane care trebuie aduse la nivelul unui drum judeţean de top. Foarte multe sunt terminate cu recepţii anul acesta şi mai rămâne cel de pe SUERD, care leagă Turcoaia-Dăeni-Ostrov-Peceneaga şi iese la Făgăraşu Nou, care este licitat şi în lucru în prezent. Sper ca în toamnă să fim cu el în proporţie de 90% gata”, a spus Horia Teodorescu.

CJ a demarat vara trecută lucrări de întreţinere a drumului judeţean DJ 222N Tulcea-Chilia Veche pe un total de 42 de kilometri. După cum se ştie, conflictul juridic dintre Consiliul Judeţean Tulcea şi societatea Agrodelta Sireasa SA a dus la pierderea finanţării europene destinată drumului judeţean Tulcea-Chilia Veche care trebuia reabilitat cu fonduri  alocate prin instrumentul ITI Delta Dunării.

Tot vara trecută, consilierii judeţeni au votat un proiect de hotărâre ce cuprinde documentaţia tehnică necesară modernizării infrastructurii de transport regional pe traseul DN 22E Grindu. Tronsonul din drumul judeţean DJ222M, cuprins între intersecţia cu drumul naţional DN22E, Garvăn – I.C. Brătianu şi localitatea Grindu are o lungime de 10,031 km şi face parte din reţeaua de drumuri a judeţului Tulcea fiind încadrat în categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean. Valoarea totală a investiţiei  este de 51.418.036 lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare este de 24 de luni.