Alina Alexandra Creţu, pugilista Clubului Şcolar Municipal (CSM) Danubiu, este unul dintre campionii tulceni premiaţi la sfârşitul anului trecut, în cadrul Galei Sportului Tulcea, pentru rezultatele naţionale şi internaţionale obţinute în anul 2021.

Alina are 17 ani, învaţă la Liceul Teoretic „Ion Creangă” şi vine din Isaccea, acolo unde a practicat kickboxingul timp de doi ani, până în momentul când a fost remarcată de Ştefan Simion, antrenorul de box sub aripa căruia bifează medalie după medalie.

„Am început să practic boxul acum 4 ani după ce iniţial am făcut kickbox, schimbarea sporturilor a fost determinată de şansa de a face performanţă şi de a concura la un nivel înalt, fiind un sport olimpic, şansă pe care nu o aveam în Isaccea”, ne-a declarat Alina Creţu.

Ea a încercat să înfiinţeze echipe de handbal sau volei la Isaccea, dar a eşuat din cauza numărului mic al colegilor care doreau să facă sport.

Pugilista se antrenează zilnic, boxul fiind prioritatea numărul unu pentru sportivă. Ea ştie că prin perseverenţă se obţin cele mai satisfăcătoare rezultate şi spune că în cazul ei munca bate talentul.

„Pregătirea este continuă pe toată durata anului, în mare parte au loc 2 antrenamente pe zi pe lângă studiul individual. Unul dintre antrenamente se bazează pe condiţie fizică şi al doilea pe tehnico-tactic. Calităţile apreciate în box sunt viteza, forţa şi rezistenţa. Toate se formează în timp cu multă stăruinţă. Ca şi în cazul meu, cred că munca bate talentul deoarece un boxer talentat rămâne la un anumit nivel spre deosebire de un boxer perseverent care chit că evoluează mai greu o face cu siguranţă”, ne-a spus Alina.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.