Vernisajul expoziţiei „Lumini şi umbre – Ferdinand şi Maria” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, la sediul instituţiei din Parcul Monumentului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional Cotroceni şi se desfăşoară cu prilejul Zilei Dobrogei, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, când se împlinesc 148 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă. Expoziţia are la bază un proiect realizat de Muzeul Naţional Cotroceni în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand şi a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria. Prezentată pentru prima dată la Muzeul Naţional Cotroceni, aceasta a fost itinerată ulterior la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi la Muzeul Naţional Peleş, ajungând acum şi în faţa publicului tulcean. Proiectul propune o perspectivă asupra celor două personalităţi istorice dincolo de rolul lor oficial, prezentându-i şi ca oameni şi parteneri de viaţă. Povestea personală a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria completează portretul public al cuplului regal, aducând în atenţie două destine complexe, unite prin datorie şi responsabilitate.

Publicul va putea descoperi piese istorice de mare valoare patrimonială din colecţii muzeale, mărturii vizuale, documente de arhivă, corespondenţă şi alte surse istorice care conturează o imagine nuanţată a vieţii personale a vieţii personale a cuplului regal Ferdinand şi Maria.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.