* Raluca Cacencu, reprezentanta HoReCa, a fost aleasă preşedintă în unanimitate, iar Răzvan Grecu, consilierul primarului a fost ales secretar

Noul regulament care stabileşte modul în care va funcţiona  sistemul pentru parcările de reşedinţă şi cele publice din municipiu a fost subiectul principal al discuţiilor din cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Consultativ al oamenilor de afaceri tulceni.

Prima întrunire a Consiliului Consultativ a debutat cu alegerea preşedintelui pe o perioadă de 6 luni. Raluca Cacencu, reprezentanta HoReCa, a fost aleasă preşedintă în unanimitate, iar Răzvan Grecu, consilierul primarului a fost ales secretar.

În cadrul şedinţei au fost puse în discuţie diverse probleme, precum taxa de autorizare în domeniul HoReCa, transportul public şi transportul în regim de taxi, accesul în municipiu, aplicaţia CityOn, parcările şi transformarea unor străzi în artere cu sens unic.

„Reprezentantul Asociaţiilor de proprietari a ridicat problema parcărilor, cel al Farmaciilor problema locurilor de aprovizionare, cea pe care o avem şi noi în unele locuri din oraş. A fost prezentat noul regulament al parcărilor şi s-a ridicat un aspect legat de distanţa dintre locul de parcare şi bloc. Asociaţiile primesc cereri pentru eliberarea adeverinţelor, dar încă nu s-au pus în aplicare noile norme. S-a făcut o cerere către Primărie să informeze locuitorii municipiului corect”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Consultativ, Raluca Cacencu.

Pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe vor fi puse principalele probleme ale reprezentanţilor din domeniile ce fac parte din Consiliu.

„Noi, pe ramura HoReCa, suntem destul de uniţi şi aveam câteva probleme schiţate, iar celelalte ramuri urmează să strângă părerile şi problemele pentru a le pune pe ordinea de zi la următoarea întâlnire care va fi în maxim o lună. Rolul meu principal este să centralizez problemele tuturor ramurilor. Ne vom întâlni separat cu fiecare şi vom face o listă cu ceea ce este mai important pentru a le pune pe ordinea de zi ale fiecărei şedinţe de Consiliu Consultativ”, a precizat Raluca Cacencu.

Atribuirea parcărilor de reşedinţă din municipiu, reguli noi

Potrivit noului regulament, atribuirea locurilor de parcare se va face pe loturi, nu simultan în tot oraşul. Procedura va fi anunţată din timp, pentru fiecare lot în parte şi va demara la începutul lunii martie, atunci când va fi disponibilă şi aplicaţia online.

Tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reşedinţă va fi în cuantum de 150 lei pe an. Suma licitată se plăteşte doar în primul an.

Atribuirea se face pe 5 ani, pentru suma de 150 lei pe an, fără a fi nevoie de reînnoirea contractului.

În intervalul de timp 08.00-16.30, de luni până vineri, parcările de reşedinţă vor deveni publice gratuite putând fi ocupate de orice altă persoană decât titularul abonamentului. Titularul abonamentului anual poate ocupa, în această situaţie, orice alt loc de parcare de reşedinţă. După orele 16.30, locul va rămâne exclusiv în folosinţa titularului de abonament.

În proiect se mai menţionează faptul că este interzisă amplasarea de blocatoare pe locurile de parcare de reşedinţă.

Un număr de 32.000 autoturisme active sunt înregistrate la Taxe şi Impozite. Astfel, 20.300 maşini sunt înmatriculate de proprietari de apartamente, din care 14.800 sunt eligibile pentru a depune cerere pentru loc rezidenţial.