Depunerea cererilor de prelungire a contractelor sau a solicitărilor de atribuire a unui loc de parcare de reşedinţă nu mai este necesară, precizează Direcţia Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea, având în vedere aprobarea noului regulament de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări publice cu plată şi de reşedinţă, ce va intra în vigoare în prima jumătate a acestui an.
Până la data intrării în vigoare a noului regulament se vor folosi parcajele conform amplasamentelor existente.
„Pe cale de consecinţă, nu se vor mai depune cereri de reînnoire contract sau atribuire loc parcare la sediul D.I.A.P. şi nici online, până la o dată ce va fi comunicată ulterior. Informările vor fi aduse la cunoştinţa publicului atât prin afişare la scările de bloc, cât şi la sediul D.I.A.P. şi al Primăriei Municipiului Tulcea, precum şi în presa scrisă locală şi în mediul online”, au precizat reprezentanţii DIAP Tulcea.