Costurile de funcţionare a unităţilor de învăţământ din municipiul Tulcea vor creşte anul acesta faţă de 2021 cu circa 2,98 de milioane de lei, sumă suportată din bugetul local, pe fondul creşterii preţurilor la utilităţi, iar preţul căldurii furnizate în şcoli de societatea Energoterm SA este mai mare cu 78% faţă de anul trecut.
În anul 2021, cheltuielile de funcţionare a unităţilor şcolare au fost de 14,9 milioane de lei, sumă din care 6,7 milioane de lei a reprezentat finanţarea acordată de la bugetul de stat prin costul standard per elev, iar diferenţa a fost suportată din bugetul local.
„În anul 2022, sumele solicitate pentru funcţionarea unităţilor de învăţământ sunt de 17,88 milioane de lei, din care aproximativ 7 milioane de lei este finanţarea de la bugetul de stat prin costul standard per elev aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 194/10 februarie 2022. Diferenţa de 10,88 milioane de lei este necesar a se suporta din bugetul local. Diferenţa de 1,28 de milioane de lei urmează să fie asigurată până la sfârşitul anului”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Edilul a mai precizat faptul că anul acesta vor fi depuse pe PNRR mai multe cereri de finanţare pentru eficientizarea energetică a şcolilor.
„Avem pregătite cereri de finanţare pe PNRR şi vom depune pentru majoritatea şcolilor pentru reabilitare şi eficientizare energetică”, a spus Ştefan Ilie.
Potrivit Energoterm SA, preţul facturat pentru căldura furnizată în unităţile de învăţământ din municipiu este cu 78% mai mare decât cel de anul trecut, însă nu toate şcolile din municipiul Tulcea au contracte cu societatea primăriei.