Medicii pediatri de la Spitalul Judeţean vor primi stimulente lunare de peste 10.000 de lei.

* Secţia de Pediatrie are angajaţi doar doi medici specialişti, însă unul este în concediu pentru creşterea copilului 

Şi Consiliul Judeţean Tulcea va acorda stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe ţară, medicilor specialişti angajaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU). Acestea se adaugă stimulentelor aprobate deja de Consiliul Local Tulcea.

Un proiect de hotărâre iniţiat de preşedintele Horia Teodorescu în acest sens va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa din data de 31 martie. Proiectul prevede că stimulentele vor fi acordate pe perioada în care Primăria Tulcea va acorda stimulente similare.

„Obiectul contractului de asociere îl constituie <<finanţarea lunară a unor cheltuieli de funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, în cuantum a două salarii minime brute pe ţară pentru medicii angajaţi în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea>>, timp de 5 ani. Stimulentele financiare lunare se vor acorda pe perioada asigurării finanţării de către Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tulcea”, se arată în proiect.

În prezent, problema cea mai stringentă este aceea de a asigura asistenţă medicală continuă pentru copii.

„În prezent secţia de Pediatrie are angajaţi doar doi medici specialişti, însă unul este în concediu pentru creşterea copilului. În aceste condiţii, un singur medic face faţă cu greu solicitărilor zilnice, iar după amiază sau în zilele de sâmbătă şi duminică, când nu este medic pediatru de gardă nici în secţie şi nici la Unitatea de Primiri Urgenţe, copiii sunt preluaţi cu ambulanţele spre Constanţa, lucru anormal atât din punct de vedere organizatoric, cât şi ca mod de aplicare a actului medical în cazul urgenţelor”, se precizează în proiect.

Un contract de asociere între Primăria Tulcea şi Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost semnat luna aceasta de către reprezentanţii celor două instituţii.

Contractul a fost aprobat luna trecută în cadrul şedinţei de Consiliu Local, Primăria Tulcea urmând a deconta către SJU Tulcea, pentru fiecare medic pediatru, o sumă în cuantum a două salarii minime brute lunar.