Este o bucurie pentru noi să contribuim la educaţia şi dezvoltarea sănătoasă a noilor generaţii. După 7 ani de experienţă în lumea medicală din Tulcea şi numeroase solicitări din partea părinţilor tulceni am decis să investim în comunitate şi ne focusăm activitatea pe micuţii pacienţi, dedicându-ne deschiderii unui Centru Medical Pediatric.

EDENT kids va fi locul unde vom avea oportunitatea să creăm zâmbete şi obiceiuri bune încă de la vârste fragede. Prin joc si comunicare, intenţionăm să ajutăm copiii să îşi învingă temerile pentru a beneficia de tratamentele de care au nevoie.
Aşa cum v-am obişnuit, promitem tratamente bazate pe un diagnostic corect şi complet realizate de o echipă întreagă de medici specialişti într-o locaţie amenajată prietenos pentru micuţii pacienţi.

Din data de 28 Martie deschidem porţile către o nouă experienţă în medicina pediatrică.

Servicii:

  • Pediatrie şi specializări pediatrice: neonatologie; chirurgie pediatrică
  • Stomatologie Pediatrică
  • Analgosedare (ATI)
  • Radiologie digitală
  • Psihologie, Logopedie

Program:
Luni, Miercuri, Vineri 12:00-20:00
Marţi, Joi 09:00-20:00
Sâmbătă 09:00-15:00

Adresa: str. Babadag 121, Tulcea

Programări:
0745 118 888
0747 938 938

Găsiţi mai multe detalii şi oferte speciale pe:
www.edentkids.ro