Peste 2.800 de elevi din 16 unităţi de învăţământ din municipiu vor primi tablete şcolare cu acces la internet, după ce Primăria Tulcea a obţinut finanţare de 8,8 milioane de lei în cadrul proiectului „E-educaţie – o şansă pentru viitor în municipiul Tulcea”, a anunţat, ieri, Ştefan Ilie, care a precizat că acesta este primul proiect pe care l-a iniţiat în calitate de primar al municipiului.

„Am pregătit proiectul în octombrie 2020, alături de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Nerambursabilă. Acum, odată ce au început să se deschidă liniile de finanţare, am accesat şi fondurile”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Proiectul în valoare de 8.875.083,32 lei, din care 98% fonduri nerambursabile, derulat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, cuprinde 16 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (inclusiv şcolile arondate acestora).

Un număr de 2864 de elevi înmatriculaţi în cele 16 unităţi de învăţământ vor primi tablete şcolare cu acces la internet, 471 cadre didactice care îşi desfăşoară activitatea în cele 16 unităţi de învăţământ vor beneficia de dotări tehnice IT, iar 16 unităţi de învăţământ preuniversitar vor fi dotate cu echipamente /dispozitive electronice.

„Asigurarea infrastructurii este primul pas pentru dezvoltarea educaţiei digitale. Două unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Tulcea, respectiv Şcoala Gimnazială <<Alexandru Ciucurencu>> şi Şcoala Gimnazială <<Elena Doamnă>> nu sunt prinse în proiect, întrucât au depus proiecte individual. Le mulţumesc pentru implicare colegilor de la Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Nerambursabilă!”, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Prin proiect vor fi achiziţionate 2864 tablete şcolare cu abonament la internet pentru 24 luni, 467 laptopuri destinate atât dotării cadrelor didactice cât şi dotării unor săli de clasă, 48 sistem Desktop+Monitor necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 103 Sistem All-In-One necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 49 camere web necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 193 camere web videoconferinţă necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 205 proiectoare necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 120 ecrane de proiecţie necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 122 routere wireless, 111 table interactive necesare pentru dotarea sălilor de clasă, 269 tablete grafice destinate dotării cadrelor didactice şi sălilor de clasă şi un sistem de management al dispozitivelor de tip tablete şcolare.

Valoarea totală a proiectului este de 8.875.083,32 lei, din care 98% fonduri nerambursabile din partea finanţatorului, Autoritatea pentru Digitalizarea României.