Dansatorii tulceni de la „Let’s go dance”, coregrafi Lidia Băluţă, Alexandra Băluţă şi Mihai Adrian, au participat weekendul acesta la Concursul Internaţional „Bonito Dance Romania”, la Ploieşti, unde au obţinut rezultate remarcabile.
La concurs au participat peste 1.200 de copii din toată ţara, iar clubul „Let’s go dance” a reuşit să urce pe podium, cu toate categoriile de dansatori, dovedind, încă o dată, că Tulcea are sportivi de performanţă.
„Lupta a fost strânsă, cerinţele au fost dure, iar selecţia aproape spartană. Cu toate acestea, tulcenii noştri au reuşit, din nou, să urce pe podium cu toate trupele. Muncim pentru a avea numele şcolii noastre de dans pronunţat, atunci când vine vorba de ocuparea locurilor de top, la cele mai prestigioase competiţii de dans. Iată că ne-am întors şi de la acest concurs cu rezultate excelente, dar şi cu un voucher, acordat clubului care obţine cel mai mare punctaj într-o categorie de dans”, a declarat Lidia Băluţă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.