Casa Avramide din municipiu a găzduit, miercuri, vernisajul expoziţiei de pictură a artiştilor Cristian Bâlea şi Adrian Pal Jr. Expoziţia intitulată „Plaiuri Dunărene” poate fi vizitată până pe 10 iulie, urmând apoi a străbate mai multe oraşe din ţară.
În deschiderea evenimentului, Doru Luchian, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Tulcea, a prezentat tehnica folosită în lucrările celor doi artişti.
„Suntem astăzi martorii unui cuplaj aparent inedit, a unor artişti care sunt legaţi mai degrabă prin vârstă, decât prin filiaţia artistică, respectiv Adrian Pal Jr. şi Cristian Bâlea. Expoziţia nu se doreşte doar a fi o trecere în revistă a unor date exterioare. Perspectiva plastică este una diferită, dar există un numitor comun care îi leagă pe ce doi artişti, o anumită intimizare a peisajului. Este un apel la intimitate, la interiorizarea datelor integrate în moduri sensibile. Adrian Pal Jr. este un explorator al peisajului exterior şi interior. La el se observă acea legătură cu arta sacră. La Cristian Bâlea asistăm mai degrabă la asumarea unei reverii exterioare. Se pot observa anumite influenţe din ar-ta pictorilor tulceni. Este axat mai mult pe acea nevoie de descriere a cadrului exterior, dar într-un mod foarte sensibil”, a precizat Doru Luchian.
Prezent la eveniment, primarul Ştefan Ilie s-a arătat încântat de munca celor doi artişti şi şi-a exprimat speranţa ca tot mai mulţi tulceni să fie atraşi de artă.
„Eu, ca un admirator, nu am cuvinte decât de simpatie şi felicitări pentru ceea ce faceţi, pentru faptul că sunteţi dedicaţi artei şi expuneţi. Îmi doresc ca astfel de evenimente să fie cât mai dese şi să atragă tot mai mulţi tulceni preocupaţi cu multe probleme cotidiene, din păcate. Sper ca perseverenţa voastră să atragă în timp tot mai mult dorinţa tulceanului şi a cetăţeanului în general către artă. Sunt încântat de ceea ce faceţi voi şi mă bucur că m-aţi invitat”, a spus Ştefan Ilie.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.