Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, nu va mai candida la alegerile locale din 2024. Într-o declaraţie pentru DCNews, preşedintele Teodorescu a opinat că „e loc de sânge proaspăt, de oameni cu mai multă energie şi cu un patos desăvârşit”.
„Întrebarea este grea, suceşte, într-un fel, cuţitul în rană, dar trebuie să spun un adevăr. Poate, la un moment dat, ca şi o maşină, mergi, alergi cu ea, îi dai şi kick-down, dar începi să vezi că îţi consumă ulei. Lăsând gluma la o parte, vreau să mă opresc din această activitate, din administraţie, din mai multe considerente. O dată că am simţământul că am dat tot ce am putut eu pentru judeţul ăsta, am făcut tot ce am putut. De fapt, nici nu ştiu dacă m-am chinuit să fac chestiile astea. Le-am făcut pentru că aşa sunt eu făcut, să mă duc cu capul prin pereţi, când îmi pun o ţintă, să încerc să o scot şi am reuşit să scot mare parte din ţintele propuse la liman. Nu e nevoie neapărat de o nouă generaţie, dar de un suflu proaspăt, cu energia pe care o aveam eu acum 10 ani, cu dorinţele şi cu dezideratele pe care le-am avut acum 10 ani, cu mai multă determinare şi să continue şi să facă şi alte lucruri care trebuie făcute pentru judeţul ăsta. Eu am trei copii, gemeni de 12 ani, cel mic are 8 ani, şi sunt şi alte lucruri de făcut în viaţa asta, alte priorităţi, alte încercări. Cred că timpul îmi va da dreptate în decizia pe care am luat-o deja. Nu voi mai candida în administraţie. Cred că e loc de sânge proaspăt, de oameni cu mai multă energie şi cu un patos desăvârşit, pentru că altfel nu se poate, totul rămâne inert, şi mi-aş dori să vină aceşti oameni. Judeţul ăsta are nevoie de multe, de energie, de timp alocat, etc. Este decizia luată şi este prima dată când o spun public”, a declarat preşedintele Horia Teodorescu pentru DCNews.
În vârstă de 64 de ani, Horia Teodorescu a deţinut un mandat de parlamentar în perioada 2008-2012 şi conduce organizaţia judeţeană a PSD Tulcea din luna mai 2010.
Horia Teodorescu este singurul candidat la preşedinţia CJ Tulcea care a reuşit performanţa de a câştiga trei mandate la conducerea instituţiei.