Caravana Metropolis – cinema în aer liber ajunge anul acesta, pentru prima dată, la Tulcea, şi oferă publicului şase dintre cele mai bune filme premiate cu distincţii importante la festivaluri de film internaţionale prestigioase şi patru ateliere de creaţie.
Printre filmele care vor fi difuzate se află şi „Metronom”, regizat de Alexandru Belc, câştigător al premiului pentru regie la Festivalul de la Cannes, a anunţat luni seara, în timpul unei conferinţe de presă, reprezentantul Asociaţiei Metropolis, Paul Grec.
Filmele vor putea fi urmărite gratuit în perioada 5-10 iulie, de la ora 21.30, în spaţiul de proiecţie amenajat în Piaţa Civică, iar înscrierea în ateliere va fi anunţată pe pagina de socializare dedicată evenimentului.
Cele patru ateliere vor fi susţinute vineri şi sâmbătă de membri ai echipei de filmare a peliculei „Metronom”.
„Anul acesta ne bucurăm că suntem în Tulcea pentru prima dată cu ecranul gonflabil al Caravanei Metropolis. Am pregătit şase proiecţii de filme, toate premiate la diferite festivaluri. Avem şi patru ateliere de creaţie adresate în special adolescenţilor şi tinerilor. Acestea cuprind arta actorului, noţiuni de foto-video, prezentări ale unor actori care au jucat în filmul Metronom. Atelierele sunt vineri şi sâmbătă şi vor fi de foto-video, arta actorului dedicate copiilor de la 9 la 15 ani, jocuri pentru tineri de dezvoltare personală prin artă şi ateliere seminare cu oamenii din producţia filmului Metronom. Anul acesta Primăria a deschis proiecte pentru operatori culturali independenţi şi am aplicat atât la fondurile acesteia, cât şi de la Consiliul Judeţean. Sunt filme de artă, nu sunt comerciale, iar multe dintre ele nu sunt distribuite în cinematografele din România”, a spus Paul Grec.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.