Lucrările de îmbunătăţire a sistemului de preluare a apelor pluviale din municipiu au fost realizate în proporţie de 30%, acestea derulându-se în prezent în mai multe zone ale oraşului.

„Lucrările au început în zona parcului Carol acolo unde s-au montat conducte şi cămine de colectare a apei. Acum se lucrează în zona Pelican, acolo unde lucrările vor fi finalizate în circa o lună de zile. Pe strada Nicolae Bălcescu acestea au fost realizate în proporţie de 80%. În zona străzii Victoriei au fost finalizate şi urmează să intrăm pe Unirii şi Păcii. Investiţia se desfăşoară conform graficului, fiind realizată în procent de aproximativ 30%. Până acum nu am întâmpinat probleme”, ne-a declarat şeful de şantier, Andrei Mateescu.

Primarul Ştefan Ilie explică faptul că lucrările sunt premergătoare unor investiţii de asfaltare a străzilor.

„Fără aceste lucrări nu putem face asfaltarea străzilor, înlocuirea pietrei cubice sau trotuare accesibile pentru toţi, atât de dorite. Disconfortul produs este mare, însă nu mai există timp de stat pe loc, după ce ani de zile autorităţile doar au vorbit”, a transmis Ştefan Ilie.

Contractul de finanţare a investiţiei în valoare de circa 5 milioane de euro, sumă suportată integral de la bugetul de stat, a fost semnat pe data de 10 noiembrie, în urma realizării proiectului centrul oraşului urmând să nu se mai inunde după fiecare ploaie.

Contractul de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Îmbunătăţirea capacităţii de preluare a apelor meteorice din Municipiul Tulcea” are o valoare de 19.343.252,82 lei fără TVA. Durata de executare a lucrărilor este de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Executantul lucrărilor este firma SC Autoprima Serv SRL.

Reabilitarea sistemului de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului este un proiect anunţat de foarte multă vreme de autoritatea locală care a alocat în anul 2017, din bugetul propriu, circa 3 milioane de lei pentru proiectarea sistemului de preluare a apelor pluviale.

Investiţia este necesară în contextul în care, de fiecare dată când se înregistrează precipitaţii abundente, centrul oraşului este inundat, iar autoturismele surprinse de ploaie sunt afectate.

Proiectul început în anul 2017 de Primăria municipiului a fost blocat până acum, din cauza unor diferende între autoritate şi societăţile care au câştigat licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia lucrării.