Războiul din Ucraina şi creşterile de preţuri sunt doar câteva cauze ale scăderii considerabile a numărului de turişti din Delta Dunării, chiar şi acum, la mijloc de sezon estival, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Primarul comunei Crişan confirmă că turismul nu a suferit mari schimbări de la deschiderea sezonului, turiştii fiind interesaţi, cu precădere, de excursiile de o zi.

„Mare lucru nu s-a schimbat în deltă faţă de începutul sezonului. A rămas la căutare turismul de weekend. Oamenii vin la o plimbare de câteva ore pe canale, mănâncă preparate din peşte, rămân peste noapte şi pleacă”, a declarat primarul comunei Crişan, Florin Silviu Rahău.

Sfântu Gheorghe are cele mai multe locuri de cazare rezervate şi datorită festivalului de film Anonimul, care adună iubitorii de cultură şi natură, deopotrivă.

„Perioada de acces a turiştilor în zona noastră începe de la 15 iulie. La noi vin turiştii clasici, care caută natura şi plaja. Cel mai mult, unităţile de cazare se umple în primele trei săptămâni din august, perioadă de vârf care coincide, într-o mare măsură, cu Festivalul de film Anonimul”, a menţionat primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.