Teste iniţiale standardizate pentru trei discipline vor fi date tuturor elevilor din municipiu, printr-un contract încheiat ieri de primăria Tulcea şi Brio Teste educaţionale SRL, conform unui comunicat de presă.
Astfel, toţi cei 9.400 de elevi ai municipiului Tulcea, din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal, care vor beneficia de testare iniţială standardizată, în funcţie de nivelul de şcolarizare, la Limba Română respectiv Matematică sau Istorie – pentru filiera umanistă.
Este vorba de 18.800 de teste, câte două pentru fiecare elev.
„Ca să ştim ce trebuie să reparăm, trebuie să ştim cum stăm. Acesta este principiul pe care m-am ghidat în toate domeniile în care m-am implicat în viaţa municipiului. Educaţia elevilor trebuie să fie prioritară pentru toate autorităţile, deoarece viitorul, în care ne punem cele mai multe speranţe, nu are nicio şansă dacă nivelul educaţional al copiilor noştri va fi unul scăzut. Şi dacă oraşul va fi văzut doar ca un punct din care plecăm spre alte zări, mai bune, nu vom progresa niciodată. E datoria noastră, a autorităţilor locale, să fim sprijin tuturor celor implicaţi în actul educaţional cu instrumente care să le simplifice munca, dar şi cu construcţia unui mediu şcolar prietenos, în care actorii actului educaţional – în egală măsură profesorii, părinţii şi copiii să se poată concentra pe achiziţiile educaţionale. Aceasta înseamnă o infrastructură şcolară prietenoasă şi care să valorizeze învăţarea reală şi progresul”, a transmis primarul Ştefan Ilie.
Contractul de achiziţie are o valoare de 27.965 lei, inclusiv TVA.
„Ca primar, (fost) profesor, dar mai ales ca părinte, cred că acesta e momentul în care ne vom
putea uita, cu atenţie, pe locurile în care putem lucra, alături de toţi colegii profesori, pentru ca elevilor din municipiul Tulcea să le fie mai bine, iar achiziţiile lor educaţionale să fie astfel accelerate. Mulţumesc pentru disponibilitate şi implicare, precum şi pentru promisiunea de suport pe întreg parcursul acestei acţiuni partenerilor de la Brio.ro. Aştept, cu interes şi curiozitate, rapoartele la nivel de şcoală şi de municipiu, pentru a elabora, împreună cu cei implicaţi, strategiile corecte de creştere, bazate pe date”, a mai spus primarul Ştefan Ilie.
Testele reprezintă o evaluare care va prezenta progresul elevului pe parcursul învăţării.
Camelia Ivanov, directorul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” susţine implementarea acestor testări care vor arăta nivelul de cunoştinţe al elevilor.
„Noi suntem pentru această testare care implică o evaluare a cunoştinţelor elevilor fără să li se pună nota în catalog şi fără să fie agresaţi în vreun fel. Este o testare iniţială şi ar trebui să fie şi o testare finală”, ne-a declarat directorul Camelia Ivanov.
În luna octombrie testarea iniţială se va realiza cu sprijinul Inspectoratul şcolar Judeţean Tulcea, în şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu”, Colegiul ,,Spiru Haret”, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Colegiul Economic ,,Delta Dunării”, şcolile gimnaziale „Elena Doamna”, Nr. 12, „Ion Luca Caragiale”, „Constantin Găvenea”, „Nifon Bălăşescu”, „Ioan Neniţescu”, „Grigore Antipa”, liceele tehnologice „Henri Coandă”, „Brad Segal”, „Anghel Saligny”, Liceul de Arte “George Georgescu”, Liceul Tehnologic Agricol „Nicolae Cornăţeanu”, Şcoala Profesională „Danubius”, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Casian”, Şcoala Primară Nr. 9 şi Liceul Tehnologic „Ion Mincu”.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.