ARBDD creşte tariful de cazare pe pontoanele dormitor nefuncţionale

La începutul lunii noiembrie în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” va fi discutată propunerea de proiect care stabileşte tarifele de acces în deltă care vor creşte cu până la 680% începând din anul 2023.

În nomenclatorul pentru serviciile prestate de ARBDD se regăsesc şi tarife pentru cazare la cantoanele din Delta Dunării, care vor creşte de la 15 lei la 80 de lei pe zi. Pe pontoanele dormitor, în funcţie de dotări şi capacitate, tarifele care în prezent variază între 15 şi 800 de lei cresc la valori cuprinse între 80 şi 1.000 de lei. Problema e că acestea nu sunt în stare de funcţionare.

Guvernatorul Gabriel Marinov spune că pontoanele ar putea fi casate.

„Aceste tarife figurează şi pe vechiul ordin 610 şi a trebuit să păstrăm forma. La această oră, atât pontoanele cât şi cantoanele nu sunt practicabile, dar au fost prinse în ordin  în cazul în care vor fi refăcute pe viitor. Se referă în special la cei pentru care închiriem noi predilect, respectiv Institutul de Cercetare, universităţi cu facultăţi de profil care desfăşoară cercetări în zonă. Sunt cel puţin 8-10 ani de când se află în stare înaintată de degradare. Acestea se regăsesc pe Grindul Lupilor, Portiţa, Sfântu Gheorghe, canalul Dovnica, Matiţa. Pentru două dintre ele deja s-a ţinut licitaţia şi încercăm să împingem lucrurile de la spate. Pe Valul Renovării-PNRR am mai depus şi alte cantoane. Pontoanele încă nu, pentru că ne trebuie o evaluare a stadiului actual al acestor ambarcaţiuni să vedem dacă se mai poate face din ele sau dacă vor trebui casate”, ne-a declarat Gabriel Marinov.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA