Judeţul Tulcea se remarcă printre celelalte judeţe ale ţării şi prin faptul că multe intervenţii sunt pe deltă, unde accesul este mai dificil, dar care înregistrează şi o distanţă între localităţi mai mare faţă de restul ţării.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, dr. Radu Nicolae Sicinschi, spune că  acesta este, probabil, singurul serviciu din  ţară, care efectuează urgenţe pe apă şi pe uscat, iar până anul trecut avea şi intervenţie aeriană proprie, acum având parte de sprijinul SMURD şi al Ministerului de Interne, în cazuri excepţionale.

„Până anul trecut aveam şi un elicopter la dispoziţia noastră, cu care puteam interveni la urgenţele din Delta Dunării. Una e să faci 15 minute dus până la Periprava, cu tot cu staţionare, şi alte 15 minute întors. Problema este că în cazul unui aparat de zbor, reviziile sunt riguroase, se fac la Braşov, durează vreo trei luni, timp în care rămânem cu intervenţie terestră şi navală. Am rămas cu promisiunea Ministerului Sănătăţii că vom primi un alt elicopter, dar nu ştim când se va realiza acest lucru. Putem spune că în ultimii ani de zile nu au fost situaţii foarte deosebite, dar, atunci când Dunărea îngheţa, era practic, imposibil de ajuns în anumite zone, fără ca să intervină spărgătoarele de gheaţă. Rămânea doar de trimis elicopterul pus de Ministerul de In-terne sau SMURD, în situaţii în care nu pu-team ajunge nici terestru. Ne dorim enorm un elicopter, care ar fi un ajutor extraordinar pentru tot judeţul, nu doar pentru zonele greu accesibile”, ne-a declarat dr. Radu Sicinschi.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA