Primarul municipiului Ştefan Ilie a criticat ieri în cadrul şedinţei de Consiliu Local atitudinea unor consilieri în relaţia cu Biroul de arhitectură din cadrul Primăriei şi s-a arătat împotriva presiunilor care pot fi aduse arhitectului şef.
Edilul a mai menţionat faptul că, în caz contrar, va face un regulament prin care va da avizul personal pentru întâlnirea oricărui cetăţean cu funcţionarii din cadrul aparatul de specialitate al primarului.
„Vreau să vă spun ceva legat de abilităţile noastre şi de modul în care intervenim asupra serviciilor publice. Fie-care consilier local, fiecare ales local are nişte drepturi şi obligaţii. Eu sunt împotriva unor tipuri de comportamente pe care unii dintre noi le avem doar prin prisma faptului că sunt consilieri locali. Atenţie, în cadrul Primăriei municipiului Tulcea, angajaţii care lucrează peste tot fac parte din aparatul de specialitate al primarului. Nu aş vrea să impun un regulament cu privire la modul în care aveţi relaţie directă cu birourile. Mă refer la Biroul de arhitectură în primul rând. Eu consider că Biroul de arhitectură este acum într-un proces de reformare şi de punere pe principii noi a lucrurilor care nu s-au desfăşurat bine în trecut. Nu s-au desfăşurat bine nici din punct de vedere legal, peisagistic şi toate celelalte puncte care ţin de urbanism. Sunt total împotriva presiunilor care pot fi aduse arhitectului şef sau prin angajaţii celor de la urbanism. O să fac un regulament şi nu o să mai conteze dacă eşti consilier sau nu şi va trebui să vizez eu întâlnirea cu cel din aparatul de specialitate al primarului. Dar sper să nu ajung acolo”, a transmis, ieri, primarul Ştefan Ilie.
Ştefan Ilie nu a dorit să nominalizeze persoanele la care a făcut referire în discurs, specificând faptul că în cazul în care situaţia se va repeta va face cunoscute şi persoanele.
„Persoanele vizate ştiu la cine mă refer. Eu nu voi da nume. Arhitectul şef nu primeşte presiuni nici de la primar, nici de la viceprimar, nici de la administratorul public şi nici de la vreun consilier local cu privire la modul în care să soluţioneze, când să soluţioneze sau cum să soluţioneze un document. Este răspunderea pe care o are el şi cu cel care supervizează documentul pe care îl întocmeşte. Nu de puţin timp, fostul arhitect şef a fost, să spunem, acuzat de ANI pentru lucruri care nu au fost legale şi pentru care domnul arhitect şef a fost angajat drept recompensă al unor primari din judeţul Tulcea. Bineînţeles, până la finalizarea procesului, fiecare îşi poartă <<nevinovăţia>>. Vă rog ca atunci când intraţi într-un birou al unui coleg, indiferent de unde se află, să ştiţi că face parte din aparatul primarului, iar colaborarea cu dumnealor să fie una amiabilă, nu de presiune. În caz contrar, voi face un regulament şi voi opri accesul fiecărui cetăţean, în funcţie de viza mea, a primarului”, a declarat Ştefan Ilie.
Consilierii locali au început să se întrebe între ei despre cine ar fi vorba. Consilierul local PSD Lavinia Vizauer a întrebat cum se va proceda la şedinţele pe comisii de specialitate.
„La şedinţele de comisie pot veni aceste persoane? Ca să ştim cum ne purtăm de acum încolo”, a întrebat Lavinia Vizauer.
În replică Ştefan Ilie a spus că: „Dumneavoastră nu sunteţi vizată în discursul meu, deocamdată”.
În continuare, consilierul local PSD Andaluzia Luca a întrebat despre cine este vorba.
„Nu cred că e corect să ne certaţi pe toţi pentru o singură persoană. E cineva de la PSD?”, şi-a întrebat Andaluzia Luca colegii.
Şi aici Ştefan Ilie a replicat: „Nu este nimeni nici de la PSD, nici de la PNL, nici de la USR sau PNL. Doar am atras atenţia”.
La rândul său, consilierul local PSD Anca Suhov a întrebat dacă supărarea arhitectei şefe este cauzată de o rugăminte a sa.
„Poate s-a supărat că am rugat-o să respecte regulamentul de funcţionare a Comisiei tehnice de urbanism”.
Şi în acest caz edilul a menţionat faptul că nu poate răspunde la întrebare.