Pe fondul valului masiv de infecţii respiratorii, la Spitalul Judeţean Tulcea a fost deschis un centru de evaluare pentru copiii de peste 6 ani. Acesta funcţionează zilnic, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00.
Medicul Constantin Ciureanu confirmă creşterea cazurilor de viroze şi la Tulcea, însă afirmă că situaţia este sub control.
„În judeţul Tulcea lucrurile sunt sub control, deşi la nivel naţional cazurile de viroză sunt la un nivel foarte ridicat. Într-adevăr, numărul pacienţilor cu viroze care se prezintă la cabinete şi în spital este în continuă creştere. Sigur, sunt o serie de viruşi împotriva cărora copiii sunt imunizaţi, conform schemei de vaccinare de la Ministerul Sănătăţii. Sunt perioade în care se realizează această vaccinare antigripală, unii înţeleg importanţa, alţii nu. Nu avem cazuri de gripă, din fericire, doar viroze de sezon, care rareori pot duce la complicaţii cu infecţii bacteriene şi este rolul nostru, al medicilor, să facem diferenţa între infecţie bacteriană şi infecţie virală, şi să aplicăm tratament după caz”, ne-a declarat dr. Constantin Ciureanu.
Citiţi continuarea tipărită a ziarului DELTA.