Componentă a Lotului Naţional de Seniori Under21 Karate Wadokai, tulceanca Irina Poenaru, în vârstă de 21 de ani, a fost declarată sportiva anului 2022 la categoria Sporturi Neolimpice, în cadrul Galei Sportului Tulcea.
Irina deţine centura neagră la karate şi este sportivă dublu legitimată, ea începându-şi cariera sportivă la Tulcea, la clubul de karate Wado Ryu Fudoshin, sub îndrumarea lui sensei Vasile Perianu, iar ulterior, sensei Cornel Hera, şi îşi continuă parcursul la Clubului Sportiv Ikueikan din Bucureşti, sensei Nukina Nobuyuki.
„Faptul că am reuşit să fiu numărul unu în clasamentul local pentru anul 2022 este o mare bucurie şi, în acelaşi timp, împlinirea unei dorinţe pe care o doream de mult timp să se împlinească”, ne-a declarat Irina Poenaru.
Absolventa ă Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, în prezent este studentă în anul II, la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Medicală.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.