Partida Romilor Pro-Europa filiala Tulcea contestă rezultatele obţinute pe judeţ la recensământul de anul trecut şi ar putea da în judecată Institutul Naţional de Statistică, pe motiv că numărul membrilor etniei este unul mic. Hotărârea va fi luată în concordanţă cu decizia structurii centrale a organizaţiei, ne-a spus Nina Iosif, preşedinta Partidei Romilor Pro-Europa filiala Tulcea, care afirmă că numai în Tulcea, Babadag şi Măcin ar fi peste 9.000 de romi, la care se adaugă câteva sute din zonele rurale. Potrivit datelor făcute publice de INS, numărul romilor declaraţi în judeţul Tulcea este de 3.963 de persoane, cu 1.385 mai multe decât în 2011

„Consider că recenzarea nu reflectă realitatea. Din catagrafierile noastre, la Tulcea sunt în jur de 5.000 de romi, la Măcin avem peste 1.000, la Babadag mai mult de 3.000, apoi avem Ciucurova, Valea Teilor, Niculiţel şi Nifon, unde trăiesc alte sute de membri ai comunităţii noastre. Dacă la nivel central se va decide să dăm INS în judecată, ne vom alătura şi noi demersului, aşteptăm întrunirea de la Bucureşti”, ne-a declarat Nina Iosif.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.