Preşedintele Consiliului Judeţean Tul-cea, Horia Teodorescu, l-a invitat la Tulcea pe ministrul Mediului, Tánczos Barna, pentru a finaliza cât mai repede demersurile pentru preluarea digului falezei Dunării în vederea reamenajării urbanistice a zonei. Vizita este programată în a doua parte a acestei luni.
Acesta nu este singurul subiect ce va fi discutat în cadrul vizitei, în atenţia autorităţilor fiind şi aspecte legate de Delta Du-nării, cum ar fi Canalul Bâstroe şi lucrările de decolmatare.
„Pe faleză, în aprilie-mai suntem gata. Am fost la ministrul Mediului şi i-am ce-rut să ne dea acel dig. A spus că este dig de apărare şi i-am spus că figurează ca dig de apărare dar este format din nişte mormane de pământ sparte în mai multe locuri. Am convenit cu domnul ministru să vină la Tulcea. I-am trimis invitaţia şi mi-a răspuns că vine în a doua parte a lunii martie pentru a discuta mai multe aspecte legate de Delta Dunării, cum ar fi Bâstroe, decolmatări, biodiversitate, inclusiv această dorinţă a mea de transfer spre administrare a digului. Dacă nu e la mine în administrare, nu pot să investesc acolo”, ne-a declarat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Referindu-se la demersul demarat pe lângă Apele Române pentru preluarea în administrare a digului falezei, Teodorescu a menţionat că reprezentanţii instituţiei au fost de acord.
„Apele Române au fost de acord, am vorbit cu decidenţii să mă sprijine. I-am spus ministrului că nu mă grăbesc şi că vreau să ia decizia cu încrederea că face un lucru bun. Nu ne poate spune nimeni nimic că luăm şi nişte pământ care figurează ca dig, dar nu e dig. Îi păstrez utilitatea de dig, dar îl amenajez, să îl mai înalţ puţin din beton în trepte, să punem nişte flori, copaci. Este vorba de zona de la hotel Delta până puţin după hotel Esplanada”, a precizat Horia Teodorescu.
Proiectul de reabilitare este realizat în proporţie de circa 85% şi va fi finalizat în perioada aprilie-mai, urmând amenajarea urbanistică a zonei.
Citiţi continuare în ediţia tipărită a ziarului DELTA.