Numeroase blocuri din Tulcea au amenajate la parter di-verse improvizaţii de lărgire şi supradimensionare a balcoanelor. Din cauza haosului întâlnit la asociaţiile de proprietari din Tulcea şi a legislaţiei nu tocmai restrictive, de-a lungul ultimilor ani, proprietarii apartamentelor aflate la parterul scărilor de bloc au profitat de situaţie şi au construit diverse spaţii comerciale.

În cadrul unei întâlniri ce a avut loc ieri între primarul Ştefan Ilie şi conducerile asociaţiilor de proprietari de pe strada Isaccei şi blocul Pelican, edilul a reiterat faptul că s-au realizat multe intervenţii nelegale, în special la magazinele comerciale de la parterul blocurilor, care au slăbit în timp structura de rezistenţă. Întâlnirea a avut loc în urma incidentului petrecut duminică la blocul I6 de pe strada Isaccei.

„Dacă ne uităm pe fotografiile înainte de ‘90, pe lângă cutremurele peste care au trecut aceste blocuri, o mare problemă o reprezintă intervenţiile care s-au făcut asupra lor. Intervenţii făcute de locatari asupra apartamentelor proprii şi mai ales comercianţii de la nivelul parterului. În ambele cazuri sunt mai mulţi care poartă o vină, dar cel care răspunde pentru acest lucru este preşedintele. Şi eu îmi asum toate înjurăturile şi consecinţele pe care le trag în funcţia de primar pentru că nu m-a obligat nimeni să fiu primar. Avem reclamaţii chiar şi în aceste momente cu privire la blocul I6 asupra unor lucrări care au avut loc fără cunoştinţa autorităţilor şi poate doar cu cea a locatarilor şi preşedinţilor de asociaţii. Sunt mulţi oameni care acuză şi vom face nişte cercetări. Unii spun că au fost lăsaţi să facă lucrări cu bună ştiinţă sau într-un fel răsplătiţi pentru acest lucru. De aceea era foarte important ca fiecare dintre noi să înţelegem la momentul oportun importanţa reabilitărilor”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Edilul i-a transmis preşedintelui asociaţiei din care face parte şi blocul I6 că are o reclamaţie cu privire la faptul că ar fi facilitat nişte comercianţi fără să aibă voie.

„Dacă o persoană era rănită sau murea, acum ar fi existat un dosar penal şi trebuie să vă puneţi întrebarea cine era primul cercetat. Prima persoană cercetată ar fi fost conducerea asociaţiei, pentru că este vorba de un bun privat asupra căruia Primăria are anumite îndatoriri, dar nu este proprietară. În mica noastră inspecţie pe care am făcut-o ieri, dar care se va demara cu amploare în următoarele zile şi luni, vom avea nişte proceduri privind identificarea clădirilor cu grad seismic şi modul în care trebuie respectată legislaţia pentru a nu ajunge la astfel de situaţii. Am fost consternat ieri când am văzut lipsa totală de responsabilitate a dumneavoastră, domnule Cojocaru. Mi-aţi spus că m-aţi anunţat de mai multe ori, dar nu aţi făcut-o niciodată. Orice persoană care a apelat la mine şi mi-a trimis vreo hârtie sau m-a contactat prin orice fel de mijloc legat de problemele pe care le are la asociaţie, într-un fel sau altul, eu le-am răspuns. Am o reclamaţie de la cineva că dumneavoastră aţi facilitat nişte comercianţi acolo, fără să prea aveţi voie. Nimic nu se poate face în cadrul structurii unui bloc de către Primărie fără acceptul asociaţiei. Nu poate trece la realizarea unui proiect sau a unei auto-rizaţii pentru un spaţiu comercial sau privat. Unde apar oameni care vă arată autorizaţii şi dumneavoastră nu aveţi dat acceptul, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este o plângere, o sesizare către noi. Atunci unul dintre noi este vinovat pentru că nu a luat în calcul că lipseşte acordul dumneavoastră”, a precizat Ştefan Ilie.

Emanuel Cojocaru, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 3, a spus că a trimis administraţiei locale zeci de adrese în care a sesizat faptul că se fac modificări fără avizul asociaţiei, însă nu a primit răspuns.

„Pe strada Isaccei sunt trei sau patru societăţi care au făcut modificări fără avizul asociaţiei şi le-a dat Primăria acceptul. Să ne spună proprietarul cum funcţionează fără ca asociaţia să dea acordul. În acest bloc s-au investit cei mai mulţi bani, 500 de milioane în ultimii trei ani, de ce s-a întâmplat acest lucru, nu îmi dau seama”, a spus Emanuel Cojocaru.

În acest context, edilul l-a întrebat dacă a făcut plângere, iar preşedintele a spus că a făcut în urmă cu doi ani. Ştefan Ilie l-a mai întrebat de ce nu s-a retras din funcţia de preşedinte al asociaţiei, iar Emanuel Cojocaru a spus că a încercat de două ori să facă acest lucru, dar nu s-a întrunit numărul necesar de participanţi la adunare.

Desfiinţarea magazinelor aflate la parterul blocurilor de pe strada Isaccei

Desfiinţarea magazinelor aflate la parterul blocurilor de pe strada Isaccei este una dintre măsurile susţinute de primarul Ştefan Ilie şi arhitectul şef al municipiului, Andreea Matache.

„În timp, Tulcea trebuie să ajungă la o sistematizare a acestor zone, la o dezmembrare a acestor magazine, uniformizarea lor. Când am avut PUZ-ul pentru Piaţa Veche în dezbatere pentru a elimina acele insalubre şi urâte magazine care ne duc în evul mediu, au făcut tot posibilul ca la dezbatere să vină foarte bine pregătiţi şi să se împotrivească”, a afirmat Ştefan Ilie.

Arhitectul a informat faptul că va verifica fiecare scară de bloc şi magazin de pe strada Isaccei şi va solicita documentaţiile aferente.

„Pe strada Isaccei voi lua scară cu scară, magazin cu magazin şi voi cere documentaţiile. Sunt aspecte precum transformarea locuinţelor de la parter în spaţii comerciale. În niciun caz nu voi mai permite aşa ceva. Acel imobil a fost gândit pentru a fi locuit, nu pentru spaţii cu destinaţie mixtă. Vreau să le transmiteţi locatarilor pe care îi reprezentanţi că degeaba mai vin la Primărie să solicite un certificat de urbanism pentru modificări. Dacă se fac modificări în interior, ar fi bine să vă luaţi măsuri că acelea se fac cu autorizaţie. Vă rog să le sesizaţi faptul că trebuie să se autorizeze şi chiar puteţi să le cereţi un document, pentru că aceste blocuri nu mai ţin. Nu este o problemă de rea voinţă că nu mai vrem magazine pe strada Isaccei. Ar fi bine dacă am avea o baghetă magică şi să dispară toate acele magazine, pentru că nu ştiu ce impact are acel tip de comerţ asupra dezvoltării economice a oraşului. Eu cred că spre insesizabil”, a precizat Andreea Matache.

Arhitectul şef al municipiului a mai transmis faptul că nu va mai permite construirea de balcoane la parter şi etaj, deoarece afectează structura blocurilor.

„Sunt cerinţe de construire a balcoanelor la parter şi etaj. Am fost surprinsă, cum este posibil ca cineva de pe Isaccei să vină să ceară un balcon la etajul doi sau trei? Nu am mai permis construirea balcoanelor la nivelul parterului, pentru că viciază structura existentă a blocului şi se strică trotuarul, care are rolul de a proteja fundaţia”, a subliniat Andreea Matache.

Matache a anunţat şi dezvoltarea unui program de revigorare a grădinilor din jurul blocurilor şi faptul că nu va mai permite îngrădiri individuale.

„Intenţionăm să facem un program de revigorare a grădinilor din jurul blocului, să fie unitare, eventual realizate cu participarea proprietarilor. Nici pe aceste spaţii nu voi mai permite îngrădiri individuale. O să vă rog să ne daţi tot suportul pentru a face o bancă de date solide. Ne vom ocupa de expertizarea vizuală rapidă a construcţiilor. Avem nişte criterii generale care se referă la anul de execuţie, cele după anii ‘60 şi ‘78, un regim de înălţime de P+3 şi minim 10 apartamente. Ne-am dori să facem şi o hartă interactivă în care să se vadă clădirile care au fost expertizate, care este gradul seismic şi ce este de făcut”, a transmis Matache.

Amenzi dacă nu vor reabilitarea blocurilor

Primarul le-a transmis preşedinţilor prezenţi la întâlnirea de ieri faptul că  în maxim o lună de zile trebuie să prezinte hotărârile adunărilor generale pentru includerea blocurilor în proiecte de reabilitare, în caz contrar vor primi amenzi.

„Cei care nu aţi venit cu hotărârea adunării, vreau ca în maxim o lună de zile să veniţi cu ea, căci o să vă dau amendă. Pe mine nu m-a interesat niciodată faptul că cetăţenii nu mă mai aleg pentru că le dau amenzi. Nu mă interesează dacă voi lua 1%, 2%, 8% sau dacă nu voi candida. Mi-am făcut un calcul la finalul mandatului dacă mai merită să candidez sau nu, dar nu m-am dat la o parte în a amenda sau a lua măsurile care nu sunt populare. Chiar dacă o să le spuneţi tuturor celor din bloc că era mai bine cu ceilalţi, că eu am dat amenzi, eu o să vi le dau până când veţi veni cu hotărârea adunării sau până când o să faceţi doar pe cheltuiala dumneavoastră aceste expertize. Fondurile se vor termina şi va trebui să le faceţi”, a declarat Ştefan Ilie.

Iuliana Trofimov, administratorul Asociaţiei de proprietari Crinul, a spus că a încercat să obţină acceptul locatarilor pentru reabilitare, dar nu a reuşit nici să-i găsească acasă pe unii proprietari.

„Am iniţiat o campanie de două ori şi am mers pe la uşi şi la ora opt seara. Avem multe apartamente care sunt închiriate. Eu sunt administrator la acest bloc din 2013, iar la unele nu cunosc proprietarul. Ne mai trebuie două semnături ca să obţinem acordul a 75% dintre locatari. Unii vin să plătească o dată la 6 luni, alţii la 3 luni, iar alţii prin bancă”, a spus Trofimov.

Şi Cristian Udrea, preşedintele Asociaţiei Iris – blocul Pelican, a atras atenţia asupra faptului că imobilul se află pe o pânză freatică.

„În momentul în care s-a săpat în faţa blocului şi s-au tras acele cabluri de pe stâlpi, la 20 de centimetri în şanţ era apă. În capete sunt acele cărămizi pe care aş vrea să le dăm jos”, a explicat Udrea.

Arhitectul şef Andreea Matache a confirmat prezenţa problemelor legate de pânza freatică, subliniind că acestea au apărut odată cu transformarea haotică a zonei.

„Într-adevăr, sunt probleme legate de pânza freatică, care puteau să fie rezolvate în timp. Am văzut nişte documente, iar odată cu construirea acelor blocuri s-au creat nişte drenuri în jur, iar apele pluviale care veneau din zona de deal se puteau scurge, astfel încât să nu afecteze fundaţia blocurilor. Odată cu transformarea haotică a zonei, dezastrul urbanistic care s-a permis în Tulcea, mai ales în zonele centrale, a anulat acele drenuri, iar toată apa a început să se reverse acolo unde a găsit spaţiul, implicit în subsolurile blocurilor”, a precizat arhitecta.

În 11 ani, doar 20 de expertize pentru blocuri

Din anul 2009 până în luna octombrie a anului 2020 au fost realizate 20 de expertize pentru blocuri care au stat la baza lucrărilor de consolidare a lor. Dintre acestea, opt lucrări s-au încheiat în perioada 2009-2021, iar celelalte 12 sunt în proces de reabilitare.

În perioada octombrie 2020 – octombrie 2022, autoritatea locală a realizat 101 expertize tehnice care stau la baza cererilor de finanţare pentru obţinerea de fonduri europene, inclusiv pentru blocul din care duminică a căzut elementul de construcţie, aşa încât în momentul de faţă Primăria a obţinut finanţare pentru reabilitarea a 30 de blocuri, iar proiectele necesare consolidării altor 30 de blocuri se află în curs de evaluare.