Postul este mai mult decât o practică de disciplină alimentară. Este un ritual care cuprinde un ansamblu de practici menite să îmbunătăţească viaţa omului, pornind de la relaţia cu Divinitatea, cu propriul trup şi cu ceilalţi.
Despre însemnătatea postului, atât din punct de vedere religios cât şi medical am vorbit cu preotul Ciprian Chiosea din cadrul Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi cu medicul de familie Constantin Ciureanu. Concluzia a fost una singură: atât preotul cât şi medicul recomandă postul.
„Vremea postului înseamnă o înfrânare şi o ascultare aparte. S-a observat de-a lungul istoriei patristice că atunci când omul posteşte are grijă mai uşor de partea sufletească şi cugetă mai mult la bunul Dumnezeu. Nu în zadar era pustia plină de sfinţi şi monarhii făcători de minuni, acolo unde veneau oameni din cetăţi. Oraşele mari deveneau pustii, iar pustia devenea cetate. Oamenii mergeau la duhovnicii care duceau o viaţă în Hristos, în simplitate prin post şi rugăciune. Este o formă care ajută sufletul, dar noi suntem altfel ne gândim la trup care există atât cât este pe pământ. Avem o altă chemare, către Cer. Transcendenţa este altceva. Şi Eminescu vorbea de transcendenţă, nu de teluric. Postul ajută foarte mult în lucrarea lui duhovnicească. Fără post şi rugăciune, nu putem vorbi de o împlinire a omului”, ne-a spus Ciprian Chiosea.
„Sunt persoane sănătoase care pot accepta orice tip de post, dar şi oameni cu anumite patologii care trebuie să ţină seama de indicaţiile oferite de medic, ca şi tratament dietetic. Din punctul meu de vedere, posturile sunt benefice organismului. Pentru a se reface, organismul are nevoie de aceste posturi, adică intervale între mese. Postul aduce beneficii din toate punctele de vedere. Trebuie să ne gândim ce alimente consumăm pentru a nu trece la cealaltă extremă şi să supunem organismul unui deficit de proteine, lipide sau glucide. Este un lucru bun să consumăm alimente de tip vegetarian. Toate trebuie făcute cu grijă, în funcţie de vârstă, patologii şi sfatul medicului la care trebuie să ne adresăm pentru a ne explica în mod particular ce beneficii avem sau nu. Din păcate, din ce în ce mai greu găsim alimente cu o calitate corespunzătoare, atât de origine vegetală cât şi animală”, a declarat dr. Constantin Ciureanu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.