Tulcenii vor putea culege şi mânca cireşe şi vişine din pomii plantaţi ieri în parcul Victoria de către Serviciile Publice, alături de cetăţeni voluntari şi consilieri locali. Autorităţile speră ca puieţii plantaţi să se prindă şi să nu devină victimele vandalilor.

„Colegii specialişti din cadrul Serviciilor Publice s-au mişcat destul de repede, iar arborii au fost plantaţi într-un timp mai scurt. Aceştia au fost ajutaţi de mai multe persoane voluntare. Parcul Victoria nu are sursă de apă şi va trebui ca cei de la Servicii Publice să îi ude frecvent. De asemenea, seceta reprezintă o problemă, dar vor fi îngrijiţi”, ne-a spus Cristian Mititelu – Răileanu, consilier al primarului pe probleme de mediu.

Au fost plantaţi circa 100 de bucăţi de stejar, 200 de cireş şi vişin turcesc, 50 de frasini de la pepiniera din Niculiţel, dar şi arbori luaţi din natură, respectiv chiparos de baltă, fag, măslin dobrogean, cătină, ienupăr, arin şi liane periploca graeca. Speciile au fost recomandate de specialiştii Direcţiei  Silvice Tulcea.

Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în alte zone ale oraşului, urmând ca data şi zonele vizate să fie aduse la cunoştinţa publicului în timp util, astfel încât toţi cei interesaţi să poată participa.

La sfârşitul acestei luni, pe 31 martie, în zona Bididia este programată o acţiune similară. Direcţia Silvică împreună cu reprezentanţii Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, cu sprijinul Primăriei Tulcea vor planta arbori în proximitatea Satului Pescăresc.