Lucrările din cadrul proiectului regional derulat de societatea Aquaserv vor continua fără probleme, după ce Primăria Babadag a renunţat la finanţarea a două proiecte de apă şi canalizare depuse pe Programul Anghel Saligny, în valoare totală de 43 de milioane de lei.

Demersul a fost necesar în contextul în care exista o suprapunere a lucrărilor din cadrul proiectului regional derulat de societatea Aquaserv cu cele ale Primăriei Babadag.

Subiectul a fost discutat în cadrul ultimei şedinţe a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Dezvoltarea durabil a serviciilor de apă şi canalizare din judeţul Tulcea”.

„Săptămâna trecută, domnul primar de la Babadag a transmis o adresă către minister, prin care renunţă la proiectele UAT-ului şi va implementa proiectele Aquaserv. Astăzi am discutat la minister şi lucrurile decurg bine”, ne-a declarat, ieri, Valentin Ifrim, directorul Aquaserv Tulcea.

Primarul oraşului Babadag, Georgian Caraman, spune că a renunţat la cele două proiecte, pentru ca proiectul regional ce cuprinde mai multe primării din judeţ să nu fie afectat.

„Am renunţat la proiecte în favoarea Aquaserv, pentru a nu-i bloca pe ceilalţi primari. Dacă continuam exista posibilitatea ca proiectul regional să aibă de suferit şi atunci am renunţat la finanţarea celor două proiecte de apă şi canalizare depuse pe Programul Anghel Saligny, în valoare totală de 43 de milioane de lei. Tot ce înseamnă lucrări de apă şi canal vor fi delegate către mine şi mă voi ocupa de proceduri, iar staţiile şi aducţiunile vor fi făcute de Aquaserv”, a precizat Georgian Caraman.

Dacă Primăria Babadag nu ar fi renunţat la proiectele sale, proiectul Aquaserv nu putea merge mai departe, iar operatorul de apă trebuia să aibă timp să modifice proiectul regional prin scoaterea localităţii din cuprins şi să obţină toate avizele necesare până la data de 30 septembrie, pentru semnarea unui alt contract de finanţare.

Proiectul regional de apă  vizează 15 comune şi oraşe din judeţ, inclusiv municipiul Tulcea.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.